Parabolele lui Iisus

Și El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoașteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu 4, 11—12)  Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt și pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei știinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există și întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârșit, întrebările «mari», întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun «rusești», căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii? Pentru astfel de întrebări, nu poți să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un «ocoliș» transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: «uite cum stau lucrurile!», spui: «hai mai bine să-ţi spun o poveste». În cartea de faţă va fi vorba despre poveștile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care și-o asumă e imposibilă, așadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă și abuz doctrinar, și are de dat nu doar materie de reflecţie, ci și motivaţie de viaţă, suport existenţial. — ANDREI PLEȘU Pe copertă: Moretto da Brescia, Christ in the Wilderness (detaliu), Metropolitan Museum of Art, New Yor