RRP: 134.9 lei
99 leiProduct Details
TOTUL ÎNCEPE CU O MAMĂMama este cel mai nerespectat om din România. Am simțit asta încă de la început, de fiecare dată când am fost ignorată la cozi, claxonată pe trecerile de pietoni în timp ce împingeam căruciorul și judecată aspru pentru modul în care îmi creșteam copilul. Am fost pusă la zid de cei din jur pentru orice lucru credeau că l-ar fi făcut mai bine dacă ar fi fost în locul meu. M-am simțit invizibilă 364 de zile pe an și celebrată o singură zi, de 8 Martie, pentru rolul cu care contribuiam în societate. Și ca mine, alte zeci de mii de mame din România. De la mamele nevăzute, nerespectate, neauzite așteptăm să crească generații de copii care să scoată țara din greu. Din păcate, aceste generații stau astăzi în brațele unor mame de la care România își întoarce privirea atunci când ar trebui să le sprijine. Această carte este despre lumea nevăzută a mamelor. Despre trăirile lor nefiltrate adesea ascunse sub preșul social, de teamă sau de rușine. Este o carte care te va ține de mână în momentele grele și îți va arăta că a fi mamă se învață, că nu vine doar de la sine. Dar mai ales că nu există un singur drum și că fiecare mamă își trăiește maternitatea în mod diferit. Vei înțelege că ești cea mai importantă verigă dintr-o societate. Pentru că totul începe cu o mamă.ATENA BOCA, fondatoarea comunității LaPrimulBebe ȚINE-ȚI COPIII APROAPE Ține-ti copiii aproape de Gabor Mate și Gordon Neufeld te ajută să te reconectezi cu copiii tăi, atunci când nimic altceva nu pare să funcționeze. După ce a scris Când corpul spune nu și Mitul normalității , Gabor Mate a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai apreciați specialiști și autori de cărți de psihologie și dezvoltare personală. În același timp, este și medic, descoperind legături importante între bolile grave și stres. Gordon Neufeld este un psiholog clinician ce are o carieră de peste 40 de ani și care a contribuit la dezvoltarea teoriei atașamentului. De asemenea, timp de 20 de ani a și predat psihologia la Universitatea British Columbia. Acum, în colaborare, revin cu o carte de excepție, Ține-ti copiii aproape , care, deși abordează din perspectivă neurologică, antropologică și psihologică relația părinți-copii, conținutul este accesibil și ușor de înțeles de către cei care o citesc. Noua carte Tine-ti copiii aproape micsoreaza diferentele dintre generatii Tu nu-ti intelegi copilul, el nu te intelege pe tine. Conflictele dintre generatii sunt de cand lumea, dar prin cartea Tine-ti copiii aproape , Gabor Mate si Gordon Neufeld te apropie de copilul tau, te invata cum sa-i recastigi increderea, si cum cum sa restabilesti bazele atasamentului. Cum ajuta cartea Tine-ti copiii aproape parintii: · Te ajuta sa devii un bun observator al copilului tau· Te ajuta sa il ghidezi pas cu pas fara sa ii furi independenta· Te ajuta sa nu pierzi contactul cu copilul tau si sa-i fii aproape· Te ajuta sa il cresti intr-o persoana de sine statatoare, cu o personalitate proprie· Te invata sa pui si sa iti pui limite sanatoase Intr-o epoca unde suntem inundati de o avalansa de informatii adresate atat adultilor, cat si micutilor, cartea Tine-ti copiii aproape te indeamna sa ai incredere in propriul instinct si sa devii un analist minutios al comportamentului copilului tau. Bazandu-se pe o vasta expertiza clinica in ceea ce priveste evolutia copilului, Gordon Neufeld si Gabor Mate explica clar si concis concepte complicate din psihologie, neurologie si antropologie. Acestea sunt corelate nu doar cu propriile lor experiente, ci si cu cele ale pacientilor ce i-au marcat. Vei descoperi necesitatea unei comunitati pentru a educa un copil, strategii pentru a reconstrui legatura cu micutul, metode de consolidare a atasamentului – esential in relatia cu acesta – si modalitati de a neutraliza influentele negative ale societatii, care vizeaza in mod special generatia tanara. Mulțumim, Atena! Ești vocea tuturor mamelor din La primul bebe! Comunitatea La primul bebe este singurul loc unde mă simt în siguranță să mă arăt, unde știu că niciodată nu sunt judecată și unde mereu găsesc sprijin! - Madalina Andronache Mi s a făcut pielea de găină, pe alocuri mi-au dat lacrimile, și m-ai făcut să le sun pe prietenele mele proaspete mămici. - Bianca MafteiFelicitări și mulțumim pentru contribuția pe care o aduceți la recunoașterea rolului mamei în societate! - STURZ - Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru FamilieEste minunat cum tot mai mulți oameni realizează rolul mamei în societatea noastră și ce impact are starea de bine a mamelor în felul în care generațiile viitoare vor arăta. #TotulÎncepeCuOMamă - Anca SimaAm plâns din primele minute, am plâns cu lacrimi de crocodil, pentru cUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri BookzoneYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)