RRP: 108.9 lei
74.9 leiProduct Details
Sfânta Parascheva. Izvor de Har și BinecuvântareSfânta Parascheva a înflorit pustia cu lacrimile sale, iar povestea sa va înflori credința în sufletul celor ce o descoperă.În ceasurile noastre de suferință ne îndreptăm privirea și rugăciunile către Sfânta Parascheva, iar ea ne este alături ca o prietenă ce ne cunoaște mai bine ca oricine. Dar noi cât de multe știm despre cea care ne ocrotește mereu și ne alină durerea?Cum a reușit o tânără dintr-un sat modest să devină un simbol al sfințeniei și al milosteniei? De ce este supranumită Ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Vineri sau Vindecătoare? Care sunt lecțiile pe care le putem învăța din dedicarea ei față de cei aflați în suferință?Prin cuvintele pline de înțelepciune ale Părintelui Necula, descoperim povestea Cuvioasei Parascheva într-un mod accesibil și captivant. El ne îndrumă pașii într-o lume marcată de suferință, ajutându-ne nu doar să cunoaștem faptele și minunile ce au fost, ci și să înțelegem esența lor duhovnicească. Astfel, pildele despre smerenie, jertfă, iertare și credință pe care Sfânta le-a oferit pe tot parcursul vieții sale ajung să prindă rădăcini cu ușurință în sufletele cititorilor, înflorind într-o credință puternică și roditoare.Regasirea fiintei prin stiinta si credinta O carte care te ajută să-ți regăsești sensul între știință și credințăLumea modernă încearcă să ne convingă că știința și credința sunt incompatibile, însă această carte ne reamintește că știința și credința nu pot exista una fără cealaltă, fiind, de fapt, două abordări complementare ce au la bază aceeași dorință profund umană: dorința de a înțelege lumea și locul nostru în ea.Părintele Necula și Profesorul Ciurea pornesc de la fundamentele teoretice ale specializărilor lor, teologia și neurochirurgia, pentru a arăta că oamenii sunt făcuți în egală măsură pentru cunoaștere și credință, pentru adevăr și iubire. Există însă o trăsătură de caracter care unește credința de cercetarea științifică, omul credincios de omul studios întru știință? Personal, zic că da. Nu, nu curiozitatea, uneori ucigașă și mediocră prin rezultate. Mă refer la curaj. Curajul nu ca oponent fricii. Nu opusul sentimentului de teamă, ci curajul ca dar al lui Dumnezeu. – Părintele Constantin Necula Toate datele ştiinţifice actuale din toate domeniile concluzionează că nu există practic materie, ci există energie. Totul în acest univers se datorează unei energii. Aceste date converg în mod cert spre energia supremă care coordonează întreaga lume şi pe care o definim cu numele suprem de DUMNEZEU. – Dr. Prof. Univ. Alexandru Vlad CiureaȘtiința are nevoie de credință pentru a fi cu adevărat de ajutor omenirii, iar credința de știință pentru a nu cădea în mit sau dogmatism periculos.De aceea, Părintele Necula și Profesorul Ciurea explorează legăturile tainice dintre știință și credință îndemnându-ne să facem pace între acestea în inimile noastre, chiar dacă lumea se încăpățânează să le separeUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti NegruCarti Negru BookzoneYou`ve viewed 48 of 78900 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)