RRP: 114 lei
89 leiProduct Details
Rezumat Anatomia traumei - Dr. Diana Vasile• Cartea psihoterapeutului care l-a adus în România pe Dr. Gabor Maté.• Cartea care înglobează peste 25 de ani de cercetare în înțelegerea traumei și a efectelor sale.• Cartea unuia dintre cei mai buni specialiști în domeniul psihotraumatologiei din România. Am avut plăcerea să lucrez îndeaproape cu dr. Diana Lucia Vasile şi pot spune că m-au impresionat cu adevărat profesionalismul călduros, intuiția profundă, abordarea îndelung studiată și expertiza ei polivalentă. Am fost mișcat de dedicarea ei faţă de procesul de vindecare, dar, mai presus de toate, mi-au ajuns la suflet umanitatea și sinceritatea ei. –– Dr. Gabor Maté, medic, autor, speaker internațional Înțelege-ți trecutul pentru a-ți transforma prezentul!Atunci când durerea devine copleșitoare, mulți dintre noi spunem: Mi s-a rupt sufletul. În lumea psihologiei, aceste cuvinte capătă înțelesuri profunde, indicând o experiență interioară de deconectare. Această ruptură de noi înșine poartă denumirea de traumă, un subiect pe care Dr. Diana Vasile, psihoterapeut și președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei din România îl cercetează de mai bine de 25 de ani, din dorința de a ajuta oamenii să se reconecteze și să se simtă din nou stăpâni ai propriilor vieți. E atât de important ca fiecare dintre noi să înțeleagă că nu este defect, stricat, greșit și nici demn de rușine. Există posibilitatea de recuperare și nimeni nu trebuie să trăiască până la sfârșitul vieții condamnat la suferință. Această carte te invită într-o călătorie de descoperire și înțelegere a trecutului pentru a-ți transforma în bine prezentul. Primul pas? Să-ți repeți în gând că nu ești singur. Speranța și sprijinul îți sunt alături. Această carte este pentru tine dacă: - Ești furios pentru că te simți rău chiar și în momentele în care ar trebui să te simți bine;- Ai trecut printr-un divorț, printr-o relație toxică, ai fost neglijat în copilărie sau abuzat;- Vrei să înțelegi de ce te simți mereu rău psihic, epuizat, la capătul răbdărilor;- Simți că ai multe răni nevindecate și nu știi cum să faci pace cu un trecut dureros;- Te simți rușinat și vinovat și îți spui constant că ești un om slab ; Am scris această carte cu dorința de a fi de folos celor care sunt încă bântuiți de dureri, tristețe, frici, suferință, îndoieli și care au nevoie să reaprindă speranța că viața lor poate fi mai bună, că sănătatea lor se poate îmbunătăți. Am scris și pentru cei curioși să vadă ce ar putea să spună un psiholog, psihoterapeut de traumă despre sănătatea psihică și chiar și pentru aceia care încă n-au încredere în acest domeniu al științei care influențează atât de mult viața noastră. – Dr. Diana VasileRecenzii Ceea ce pentru unii poate părea superficial, ridicol sau chiar amuzant, pentru alții poate fi devastator. Nu e deloc ușor să înțelegem cu adevărat durerea adâncă din sufletul cuiva. Deseori, folosim cu larghețe cuvântul «traumă». Îl suprapunem unor situații care produc un grad sporit de neplăcere sau disconfort. Alteori, folosim acest cuvânt pentru a denumi un moft. Abia atunci când ne găsim singuri în fața tăvălugului suferinței, începem să ne dăm seama ce poate însemna prăbușirea interioară. Pustiirea și ruperea sufletului aruncă ființa umană în abisul durerii absolute, în teritoriul înghețat al unui chin care pare etern. Cititorul va descoperi în acest volum o «gramatică», dar și o «anatomie» a traumei, ambele descrise și explicate pe înțelesul tuturor. Un posibil fir călăuzitor pentru gândul ieșirii din labirint. – CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU, Jurnalist și Prezentator TV În urmă cu mai bine de 10 ani, când documentam o investigație jurnalistică despre stresul posttraumatic la militarii români, una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost lipsa unor specialiști români și a unor studii fundamentate științific în domeniul traumei. Am apelat atunci la Diana, care începuse o muncă de pionierat în acest domeniu, cartografiind un teritoriu al sănătății mintale vag explorat la noi. La un deceniu distanță, cartea aceasta devine un excelent ghid de orientare în spațiul tabuurilor și fricilor noastre. – FLORIN NEGRUȚIU, Jurnalist și Prezentator TVFragment Oamenii trebuie să se înțeleagă pe ei înşişi, că nu sunt defecți, stricați, demni de rușine și că ceea ce simt are o explicație şi o cale de soluționare, care nu este întâmplătoare, ci științifică. Există proceduri prin care ajungem la bun sfârșit, adică la o stare bună și confortabilă cu sine și un trai ușor. Acest lucru nu doar că este posibil, ci este necesar și se poate rezolva uneori mai repede decât ne imaginăm. Alteori, poate mai complicat sau mai târziu decât ne imaginăm. Dar asta nu schimbă lucrurile,Useful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti NegruCarti Negru BookzoneYou`ve viewed 48 of 76198 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)