RRP: 154.8 lei
99 leiProduct Details
Paznicul de noapte ROMAN CÂȘTIGĂTOR AL PREMIULUI PULITZER ÎN 20241874, Virginia de Vest. La nouă ani de la încheierea Războiului Civil american, ConaLee, în vârstă de doisprezece ani, părăsește locuința din munți a familiei pentru a-și însoți mama la un cunoscut ospiciu dintr-un oraș îndepărtat. De mai bine de un an, mama ei nu mai vorbește, iar de câteva săptămâni, de la nașterea fraților gemeni ai ConaLee, nu s-a mai ridicat din pat, lăsând asupra fetei toată povara gospodăriei. La oraș le duce pe amândouă Domnu, bărbatul pe care ConaLee îl crede tatăl ei, iar în urmă, pe creasta muntelui, n-a mai rămas decât Dearbhla, bătrâna doftoreasă pe care ConaLee a considerat-o mereu o bunică, dar pe care Domnu o detestă.Călătoria se va dovedi hotărâtoare pentru soarta tuturor membrilor acestei familii și va da, în cele din urmă, la iveală secretele tragice ale unor destine prinse și răvășite de istoria recentă a statelor americane. Roman complex al schimbărilor – violente sau subtile, exterioare, dar mai ales interioare – Paznicul de noapte ne călăuzește prin labirintul gândurilor și emoțiilor unor personaje memorabile: de la curajoasa ConaLee sau clarvăzătoarea Dearbhla, la misteriosul paznic de noapte al azilului, la figura brutală a lui Domnu și până la femeia aprigă ce conduce bucătăria, doamna Hexum.Pe nesimțite, din detalii pline de miez și într-un limbaj adesea poetic, Jayne Anne Phillips compune tabloul Americii profunde a vremii, al unei societăți pline de contradicții, de violență și discriminare rasială, etnică și socială, care merge înainte hrănită de curajul celor uitați și pierduți în război și de rezistența supraviețuitorilor. Paznicul de noapte reconstituie trecutul cu o remarcabilă fidelitate, aruncând o punte simbolică spre prezentul frământat al lumii noastre. Phillips îmbină aproape alchimic sentimentul pierderii și serenitatea, moartea și transcendența. – Ken Burns, regizor Jayne Anne Phillips este o scriitoare strălucită, la apogeul puterilor sale creatoare. – Tayari Jones, autoarea cărții An American Marriage Melancolic și de o mare frumusețe... Meticulos și captivant construit... Cei buni și cei răi suferă deopotrivă. Conștiința artistică nu-i permite lui Phillips să se ferească de acest adevăr, dar inima ei generoasă nu poate accepta ca acesta să fie ultimul cuvânt. – The Washington Post Un sentiment profund de pierdere bântuie romanul, iar autoarea reconstituie în mod remarcabil locurile și situațiile... Epoca tulbure și încă dureroasă de după Războiul Civil american prinde viață într-o poveste captivantă. – Publishers WeeklyViolonista Acordurile ei muzicale au mângâiat o lume întreagă... Acum, povestea celei mai strălucite discipole și muze a lui Vivaldi va cutremura istoria.Veneția, 1704. O parte a orașului plutește departe de grandoare, împinsă de sărăcie și disperare. La orfelinatul Ospedale della Pietà, în fiecare zi sunt abandonate copile într-o mică gaură din perete.Anna Maria este doar una dintre cele trei sute de tinere crescute între pereții de piatră ai orfelinatului. De la vârsta de opt ani, fără nume de familie sau avere, ea își pune toată speranța în talentul și ambiția sa. Naturalețea cu care mânuiește arcușul viorii a fost remarcată de însuși maestrul Antonio Vivaldi și, sub îndrumarea lui, Anna Maria della Pietà va deveni cea mai cunoscută violonistă venețiană a secolului al XVIII-lea.Dar, pe măsură ce ascensiunea proprie către faimă o eclipsează pe cea a mentorului său, Anna Maria devine protagonista unei fascinante rivalități muzicale, care îi va decide atât reputația, cât și destinul.Inspirată de femeile necunoscute din spatele unora dintre capodoperele istoriei, Violonista este o poveste nemuritoare despre ambiție, exploatare și sfidare, desfășurată pe fundalul întunecat și melancolic al Veneției secolului XVIII. Captivant, pasional, viu. Violonista e o bijuterie. – Kiran Millwood Hargrave, autoare de bestsellere New York Times Povestea unei rivalități muzicale care îți va capta imaginația. – Elodie Harper, autoarea bestsellerului Lupanarul Am fost cucerită de acest portret zguduitor al ambiției și trădării. – Elizabeth Macneal, autoarea bestsellerului Fabrica de păpuși O poveste intrigantă, plină de culoare și sunet. – ObserverCulegătorii de afine Iulie 1962. O familie de amerindieni din Noua Scoție ajunge în statul Maine pentru a culege afine pe timpul verii. Câteva săptămâni mai târziu, Ruthie, mezina familiei, în vârstă de patru ani, dispare fără urmă. Este văzută ultima dată de fratele ei de șase ani, Joe, stând pe o piatră la marginea câmpului de afine. El nu va înceta niciodată să o caute, deși autoritățile nu acordă importanță cazului.La câțiva kilometri distanță, o fetiță pe nume Norma crește ca singurul copil al unei familii înstărite. Tatăl ei este distant emoțional, iar mama, excesiv de protectoare. Fetița e adesea tulburată de vise ciudate care revin noapte de noapte și viziuni care par mai degrabă amintiri decât imaginație. Pe măsură ce crește, Norma îUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti NegruCarti Negru BookzoneYou`ve viewed 48 of 78578 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)