76502 products
Niciodată nu e de ajuns

Niciodată nu e de ajuns

This product is no longer available.

Product Details

Judith Grisel renunțase la studii și consuma zilnic droguri cand a început să ia în considerare faptul că ar putea descoperi o soluție vindecătoare pentru dependența ei. A devenit cercetător în neuroștiințe, încercând să înțeleagă mecanismele neuronale ale stărilor ce-i guvernau adicția. În Niciodată nu e de ajuns autoarea împărtășește ceea ce ea și alți cercetători din domeniul neuroștiințelor au aflat despre consumul de droguri, completând informația științifică cu fragmente din experiența personală, subliniind modul în care creierul unui dependent este diferit de al celorlalți oameni, atât înainte, cât și după consumul cronic. Judith Grisel descrie care sunt aspectele care împing oamenii la dependență de droguri, ce îi poate ajuta să se recupereze și argumentează convingerea ei fermă că un tratament pentru adicție nu poate fi găsit în creier, ci în modul în care interacționăm cu comunitatea din care facem parte.   Așa cum copiii au nevoie de autonomie în doze mici ca să învețe înfrânarea, desigur că nici celor aflați în tratament nu li se poate încredința propria persoană dintr‑odată. Însă datorită sprijinului social, a unei palete largi de alternative atractive și probabil intervențiilor medicale pe termen scurt, putem învăța să alegem viața în detrimentul morții, în ciuda imperfecțiunilor ei evidente. Până la urmă, această libertate este antidotul dependenței. Când mi se întâmplă să aud abstinenții afirmând că consumul nu mai este o opțiune, tresar. Tocmai, că este o opțiune. Exact despre asta este vorba
76502 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review