Murmur

Romanul lui Mircea Pricăjan pune în discuție ideea memoriei înșelătoare, a amintirii care mistifică în aceeași măsură în care pare să și explice corespondențele dintre un trecut aluvionar și un prezent continuu și haotic. Prin rememorare, totul devine poveste, iar din acest murmur al unui timp uitat și retrăit cresc, pe nesimțite, destinele mărunte ale celor nu întotdeauna dispuși să accepte istoria mare, rostogolitoare, anihilantă. — DAN-LIVIU BOERIU  O dimensiune specifică întregii proze scrise de Mircea Pricăjan e vizibilă în Murmur: recuperarea unor spații ale purității, în încercarea de a conferi un minim contur preajmei, se transformă mereu într-o anxioasă melancolie. Aparenta inocență a amintirilor aduce cu sine barbarii aproape cristaline, memoria nemaireprezentând nici suport și nici refugiu. Cartea e o demonstrație că nimic nu poate fi mai deformant, mai parazitar decât propria memorie. — MIRON BETE