76389 products
Mică poveste

Mică poveste

RRP: 43.65 lei

43 lei
This product is no longer available.

Product Details

În fiecare galaxie, din fiecare infinit; pe planete și continente mai apropiate sau mai îndepărtate; în împărății din țări mai mari sau mai mici; în castele construite pe coline mai înalte sau mai joase; în felurite încăperi de aici și de pretutindeni; zi de zi, ceas de ceas și clipă de clipă, în fiecare colț de lume…Într-o astfel de lume s-a născut, într-o zi, și prințul Beniamin. Și l-au primit cu bucurie nu doar Regina-Mamă și Regele-Tată, ci și albinele și rândunelele, stelele și luna. Iar fiecare strigăt de uimire al copilului în fața lumii a devenit sărbătoare pentru părinți – au sunat trompetele și tobele; s-au copt mii de torturi de ciocolată; au fost uitate războaiele; greierii au dat concerte în afara programului.Alături de Beniamin, Regele-Tată și Regina-Mamă (re)descopereau frigul și tăcerea, timpul și spațiul, învățând și trăind totodată fericirea. Însă ultimele cuvinte ale prințului, sărbătorite totcu haine elegante și fluiere, aduc emoție negrăită părinților, oprind parcă timpul în loc. Ce cuvinte le adresează acesta? Și ce deznodământ, care face inima să tresalte, se așterne peste mica poveste?Finalul nu poate fi decât unul fericit, deoarece narațiunea Mică Poveste , scrisă de Cristina Bellemo și ilustrată de Alicia Baladan, este un basm – atât prin formă, cât și prin sensurile care i se țes din cuvinte. Dar până să ajungem la final, lăsat deschis interpretării fiecărui cititor, ne lăsăm prinși în mrejele unei povestiri care ne reamintește ce înseamnă fericirea. Mică poveste reiterează feluritele moduri în care poți fi fericit, având ca reper atât perspectiva copilului, cât și pe cea a adultului/părintelui. Odată cu Beniamin, Regele-Tată și Regina-Mamă redescoperă spectacolul lumii și frumusețea vieții. Fericirea, mirarea și lecțiile învățate de prinț îi umplu de sens pe aceștia, devenindu-le noul filtru de receptare al realității. Mai mult decât atât, întreaga împărăție/lume asistă la măreția copilului – la creșterea și devenirea lui –sărbătorind-o. În mod subtil, narațiunea amintește și de firescul periplului existențial al copilului. Încărcate de emoția părinților și marcând plecarea prințului, cuvintele de final râmân încremenite în timp pentru a lăsa loc viselor să se înalțe către cer. Și pentru a-i permite lui Beniamin să-și descopere propriul regat– dorind, căutând și așteptând. În fond, ce-i face pe Regele-Tată și pe Regina-Mamă fericiți? Fericirea fiului lor!Și transpunerea narațiunii în plan ilustrativ traduce aceeași semantică. Culorile vii reflectăvitalitatea copilului și râvna acestuia pentru a descoperitotul; dar și preaplinul sufletesc al părinților care învață să trăiască pentru a doua oară. Abordarea emoțională la care recurge Alicia Baladan devine, de fapt, povestea ilustrată a fiecarei familii, dublând armonios profunzimea mesajului scris. Mică Poveste ne îmbie, deci, la o cercetare lăuntrică pentru a descoperi ce anume ne face fericiți, sugerându-ne în același timp și răspunsul
76389 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review