• Malnata
Malnata

Malnata

Description

Două fete foarte diferite una de cealaltăPovestea unei prietenii fără pereche în Italia fascistăMonza, Italia, 1935. Francesca este o fată cu educație aleasă, dar este fascinată de o rebelă de vârsta ei, de origine modestă, care se poartă diferit: umblă desculță, are părul negru tuns strâmb, privirea sălbatică și se joacă la râu cu doi băieți mai mari. Ea este Maddalena, dar i se spune Malnata. Oamenii sunt convinși că este piază rea. Că urzește blesteme și atrage moartea.Francesca este atrasă de spiritul de revoltă al Maddalenei și, în curând, fetele devin nedespărțite, iar jocurile lor, din ce în ce mai periculoase. Maddalena o învață pe Francesca să se descurce în lume, dar și să devină conștientă de propriul trup.În ciuda dezaprobării și a prejudecăților din jurul lor, legătura dintre cele două fete devine tot mai puternică. Însă amenințarea fascismului și a războiului le obligă să se maturizeze brusc și să-și ia destinul în propriile mâini, asemenea unor mici amazoane care tânjesc după libertate și nu ezită să-și măsoare puterile cu bărbații. CARTE ÎN CURS DE PUBLICARE ÎN 32 DE ȚĂRI  Malnata se plimba pe străzile din centru, târșâindu-și sandalele ponosite pe pietre, cu bărbia în sus și cu doi băieți mai mari decât ea alături. Văzând-o, femeile șopteau printre dinți «doamnepăzeșteșiapărăne» și-și făceau semnul crucii cu frenezie; în schimb, bărbații scuipau pe jos. Atunci, ea râdea tare și scotea limba, apoi făcea o plecăciune, de parcă le mulțumea pentru insulte.Cu părul foarte negru tuns strâmb, de parcă ar fi folosit un castron și un satâr, și cu ochii negri și lucitori de pisică, așa cum erau, tot de pisică, și picioarele ei slabe și agile, îmi părea ființa cea mai frumoasă pe care o văzusem vreodată.  Malnata, Beatrice Salvioni BEATRICE SALVIONI (Monza, 1995) a studiat filologia modernă la Universitatea Catolică din Milano și a frecventat cursul de scriere creativă al Școlii Holden din Torino. A câștigat Premiul Calvino 2021 pentru povestirea Il volo notturno delle lingue mozzate . Malnata (2023) este primul ei roman

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer