Mâini cuminți

O mamă singură încearcă să crească doi copii. E, deja, o propoziție care descrie ceva dur. Dar realității îi place să testeze câtă realitate poate suporta specia. Așa încât complică lucrurile cât poate de tare. Copilul cel mic e autist. Mama e poetă. Țara e România. Iată trei complicații majore. Cartea de față e una dintre cele mai emoționante & puternice pe care le-am citit eu vreodată. Fiindcă arată că, oricât de dur ar complica realitatea lucrurile, iubirea poate face față. Copilul autist spune, în cartea asta, că și-­a inventat un limbaj secret (cunoscut doar de mama & sora lui) care l­-a ajutat să facă față când totul devenea prea insuportabil. Să nu vă îndoiți: ce aveți sub ochi e o carte esențială scrisă în acel limbaj secret. Ni se explică cum a făcut față acea familie. Și ni se explică, bineînțeles, cum vom face noi, ceilalți, față. E o carte pe care o veți iubi. Și de care veți avea nevoie.  Radu Vancu Povestea Anei, a Ariei și, în primul rând, povestea lui Sașa, băiețelul autist atât de fascinant, de fermecător, de talentat, e una reală. Este povestea unei femei singure, care crește doi copii, dintre care unul are nevoi speciale, și face toate astea muncind pe rupte în timpul zilei, studiind boala în timpul nopții, fără a o lua razna (sau poate o ia câteodată, dar asta nu reiese decât vag din anumite replici strecurate în carte). (…) Există în carte un (…) sentiment, copleșitor: e o duioșie care se ascunde în cele mai mici gesturi ale personajelor (persoanelor), în setea lor de normalitate, în felul cum aplică o hermeneutică constantă fiecărui gest al Darului care se numește Sașa. O duioșie contagioasă care scoate cuplul din izolare și, în cele din urmă, creează o mică și fidelă comunitate de inițiați în jurul său.  Bogdan-Alexandru Stănescu Îmi doream enorm, când Sașa era mic, să fie transparent. Să văd ce se petrece fizic în creierul lui. Să văd totul și înaintea tuturor. Aveam senzația că, dacă aș ști ce anume îl face autist, aș primi la pachet cu cunoașterea realității și soluția. Azi subscriu doar la a doua jumătate a propoziției. Un dar. Un dar care pare mai normal când face febră. Un dar care pune cele mai neașteptate întrebări și dă cele mai pertinente răspunsuri, dotat cu cele mai bizare gesturi și cele mai rafinate observații.  Ana Dragu Am aflat că am autism pe la șapte ani, când mi­-am dat seama cât de diferit gândesc, iar mama mi-­a explicat de ce. La început nu am înțeles prea bine, dar pe măsură ce am crescut, am înțeles tot mai mult. Totuși eu nu sunt doar un om cu autism, eu sunt unic! Am calități foarte avansate, cum ar fi auzul absolut care mă ajută, dar mă și încurcă. De exemplu, când eram mic eram sensibil la oameni cu voci agitate și temperamente necalme.  Eduard DraguAna Dragu (n. 1976, Bistrița) este scriitoare, doctor în psihologie și fondatoarea Centrului de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț din Bistrița. A debutat cu volumul de poezii Iarbă pentru fiare (2004), urmat de Păpușa de ceară (2008), Păzitoarea (2012) și Borderline (2017), toate apreciate pentru profunzimea și sensibilitatea lor.Eduard Dragu (n. 2004, Bistrița) este pianist și muzician, student în anul I la Academia de Muzică Gheorghe Dima , Cluj­-Napoca. Eduard a fost diagnosticat cu autism la vârsta de doi ani, însă este primul care recunoaște că acest lucru nu îl definește. Este pasionat de scuba diving, trenuri, avioane și sisteme de operare. Eduard este terapeut muzical în cadrul Centrului de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț