Product Details
Această carte este o înregistrare, minim structurată – cât pentru a fi, totuşi, o carte – a gândurilor, temerilor, speranțelor şi sfaturilor fiecărui autor şi fiecărei autoare, în domeniul profesional care îi este cel mai familiar, brodate ca variațiuni pe tema crizei şi a consecințelor ei. Acele lucruri care – însumate, în interacțiunea complexă şi greu descriptibilă dintre ele – vor modela lumea de mâine, lumea de după pandemie. ‒ Olivia Toderean Olivia Toderean este ministru plenipotențiar. A condus direcția de planificare politică a MAE român (2006–2010, 2016–2020). Este doctor în ştiințe politice al SNSPA (2006) şi are o diplomă de masterat în Government (1999) la Universitatea din Manchester, Marea Britanie. În perioada 2000–2006 a fost lector universitar la Facultatea de Științe Politice, Universitatea Babeş–Bolyai din Cluj-Napoca. În paralel cu cariera diplomatică, a continuat să publice articole şi studii academice în volume colective, cu precădere în domeniul teoriei relațiilor internaționale şi al studiilor de gen. Ambasadorul Sergiu Celac este preşedinte de onoare al New Strategy Center, diplomat de carieră cu gradul de ambasador, fost ministru al Afacerilor Externe al României; după retragerea din serviciul activ, analist politic cu numeroase publicaţii în ţară şi în străinătate, membru al Uniunii Scriitorilor, cercetător onorific al Institutului de Economie Mondială al Academiei Române. George Scutaru este directorul general al New Strategy Center. A fost consilier pe probleme de securitate națională al Preşedintelui României Klaus Iohannis, deputat PNL, secretar şi apoi vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților. Și-a început cariera ca jurnalist, la începutul anilor ’90, la Mediafax şi ProTV. A absolvit Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, are un masterat în relații internaționale la aceeaşi universitate şi a urmat mai multe specializări în țără şi în străinătate în domeniul securității. Una dintre primele culegeri sistematizate de lucrări analitice pe tema crizei actuale, această carte vine la un moment cât se poate de oportun şi este de înaltă valoare. Deşi autorii cărţii sunt cu toţii profesionişti cu foarte multă experienţă, fiecare în domeniul său, cred că este o dovadă de curaj să scrii atât de cuprinzător pe o temă care este încă, în mare măsură, o ţintă mişcătoare . De aceea, iniţiativa este cu atât mai valoroasă cu cât oferă decidenţilor diferite unghiuri de abordare, avertizări timpurii şi recomandări de acţiune politică. (…) Acest lucru este esenţial pentru a putea face faţă de o manieră mai bine informată, complexă şi coordonată valului de provocări care îi va urma crizei. ‒ Wolfgang Ischinger Această pandemie a provocat nu numai îmbolnăviri, izolare, carantină, restricţii de tot felul, îngrijorare, agitaţie, negare şi moarte, ci şi o efervescenţă intelectuală deosebită. (…) Aşa că specialiştii în munca intelectuală au avut timp să întoarcă această criză pe toate părţile, să îi caute antecedente, să compare, să aducă argumente sau contraargumente, să constate şi să prevadă. La fel fac şi autorii acestei admirabile cărţi, care își pun întrebări, elaborează strategii, caută soluţii, formulează ipoteze şi au, rareori, certitudini. (…) Dar, fiind de acord că lumea de după pandemie nu va mai fi – cel puţin pentru o vreme – aceeaşi cu cea dinainte, cred că avem, ca intelectuali, o mare responsabilitate: să nu permitem ca schimbările să altereze lumea, s-o împingă spre criză perpetuă şi suferinţă, ci să lucrăm cu toţii ca să fie o lume mai bună. ‒ Ioan Aurel PoUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Albastru navyCarti Albastru navy Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 78578 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)