Product Details
Volumul Leacuri pentru neuitare întrunește memoriile lui Gheorghe Popescu-Burdea, întrerupte timpuriu de stingerea din viață a scriitorului, cu sonetele sale. Pentru autor, cel de‑al doisprezecelea copil al unei familii de învățători‑ctitori de școală de acum mai bine de un secol, pentru care Cartea și Învățătura erau izvorul suprem la care își adăpau și spiritul, și inima, destinul poetului era legat de viața Cetății. (Beatrice Săndescu, În loc de prefață ) Gheorghe Popescu-Burdea face parte din generația literară a războiului (n. 26 aprilie 1922, în comuna Drăcșani – Teleorman), generație care a suferit din plin privațiunile coșmarului comunist, dar care a marcat totuși o prezență originală în literatura română contemporană.[… ] Dragostea pentru poezie pe care scriitorul o manifestă și pe care o materializează în această carte a sonetelor îl definește structural.Am simțit citind cartea sa de acum fluidul unei comunicări directe, egală cu lava lirică a unei erupții sincere, convingându‑mă că poezia se mai face din emoții, așa cum vinul se mai face și din struguri. Emil Manu, Să intrăm pe porți în cetateUseful links
Carti CorintCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti TurcoazCarti Turcoaz CorintYou`ve viewed 48 of 76387 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)