• Kiss that frog! Editia a II-a
Kiss that frog! Editia a II-a

Kiss that frog! Editia a II-a

24.65 lei

Description

În viaţă nu-i ca-n poveşti, spun mulţi. Sau nu. Poţi deveni, în realitate, şi fără prea mult efort, nu doar eroul din poveste, ci şi povestea în sine. În doisprezece paşi simpli poţi învăţa să transformi în prinţ orice broscoi care-ţi apare zilnic în cale, dându-i un sărut fermecat. În acest fel, te asiguri că sistemul tău imunitar mintal va fi mereu sănătos. Accepţi provocarea?Brian Tracy este unul dintre cei mai renumiţi autori de studii de dezvoltare personală şi coaching din America. Născut în Canada, într-o familie săracă, a renunţat la studiile liceale şi a început să muncească de foarte devreme. La 20 de ani părăseşte Canada şi începe să călătorească prin lume. Astfel ajunge să lucreze în Anglia, Franţa, Spania, Gibraltar, Turcia, Iran, India; îşi petrece doi ani din viaţă în Thailanda.Îşi începe ascensiunea în lumea afacerilor ca agent comercial şi ajunge să fie numit director de vânzări într-o companie cu un capital de 276 de milioane de dolari. După vârsta de 30 de ani, se înscrie la Universitatea din Alberta, unde obţine o diplomă în comerţ; îşi ia apoi masteratul în administraţie şi management la Universitatea Columbia Pacific. De-a lungul activităţii sale profesionale a lucrat în douăzeci şi două de companii, în domenii diferite. Din 1981 a început să-şi expună principiile de management personal şi organizaţional în conferinţe şi seminarii ţinute în întreaga lume, iar serviciile sale de consultanţă şi pregătire în afaceri sunt apreciate de peste cinci sute de corporaţii. A publicat peste cincizeci de cărţi şi a apărut în aproximativ trei sute de conferinţe video şi audio; an de an, audienţa sa numără peste 250 000 de persoane. Călătoreşte şi ţine prelegeri de mai bine de o sută de ori pe an şi derulează operaţiuni de afaceri în 17 ţări.Brian Tracy se bucură de o căsătorie fericită şi are patru copii.Christina Tracy Stein şi-a luat diploma de licenţă în psihologie la Universitatea din California de Sud, masteratul în psihol

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer