• Jurnalul unui pusti Vol. 1
Jurnalul unui pusti Vol. 1

Jurnalul unui pusti Vol. 1

34.3 lei
This product is no longer for sale, you will be redirected to similar products in 15 seconds

Description

Primul titlu din seria Jurnalul unui pusti, prin care autorul american Jeff Kinney si-a facut un senzational debut pe piata editoriala internationala, a ramas, timp de 89 de saptamani, cea mai bine vanduta carte din prestigioasa lista de literatura pentru copii a celor de la The New York Times. Doar doi autori in afara de Kinney au avut, intr-un an, mai mult de un titlu in lista celor mai bine vandute 25 de carti ale cotidianului american: Barack Obama si Stephanie Meyer. Peste 11 milioane de exemplare ale aventurilor in benzi desenate prin care trece protagonistul Gregory Greg Heffley circula acum in bibliotecile copiilor din toata lumea. In martie 2010 a fost lansat in cinematografele americane lungmetrajul animat realizat de 20th Century Fox dupa Jurnalul unui pusti, filmul bucurandu-se de un mare succes si fiind programat sa ajunga in curand si pe marile ecrane din Romania. Cei mici, care nu se dau, de cele mai multe ori, in vant dupa sportul lecturii, s-au ingramadit nu doar la citit, ci si la recenzii: multi dintre cei care au empatizat cu ingeniosul personaj s-au inregistrat povestind si ridicand in slavi cartile lui Kinney, postandu-si filmuletele pe YouTube. In retelele sociale precum Facebook, au aparut ca ciupercile dupa ploaie grupuri de fani ai seriei Jurnalul unui pusti, iar in casuta de email a autorului au ajuns pana acum peste 60.000 de mailuri de la micii cititori, care doreau fie sa-l felicite, fie sa stie mai multe despre bucataria interna a cartii lor preferate. In primul volum al seriei care a facut ravagii in randurile pietei editoriale pentru copii, protagonistul, Greg Heffley, elev de scoala generala, are de infruntat mai toate problemele specifice varstei: popularitatea in fata colegilor, eternele fastaciri in fata fetelor, pofta de joc mult mai mare decat pofta de lectii. Plina de umor si de poante presarate la fiecare rand, desenata impecabil si perfect potrivita universului pustilor, editia romaneasca a Jurnalului unui pusti, aflata deja la al doila tiraj, ii va convinge pana si pe cei mai lenesi copii ca lectura nu este deloc o activitate plictisitoare.

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer