RRP: 90 lei
76.5 leiProduct Details
Dacă aţi crezut că nu veţi învăţa niciodată cum să gătiţi, atunci credeţi-mă, luaţi aceste reţete şi imaginile lor pas cu pas şi în 24 de ore veţi găti mâncăruri delicioase. Prepararea hranei bune pornind de la zero este o abilitate simplă şi, dacă v-o însuşiţi, economisiţi bani, vă simţiţi bine, iar voi, familia şi prietenii voştri veţi porni pe calea cea bună spre o viaţă sănătoasă. Oricine poate învăţa să gătească.Şi odată ce aţi căpătat îndemânare, de ce să nu vă învăţaţi prietenii să facă şi ei la fel. Haideţi, învăţaţi o reţetă astăzi şi TRANSMITEŢI-O şi altoraBine aţi venit la MINISTERUL MEU, CEL AL HRANEI SĂNĂTOASE Ideea acestei cărţi mi-a venit discutând cu toţi acei oameni pe care i-am întâlnit şi care credeau că nu vor şti niciodată să-şi pregătească singuri o masă şi nici nu vor fi în stare vreodată să înveţe să gătească. Desigur, acest fel de a gândi este pentru mine ca un steag roşu fluturat în faţa unui taur, deoarece eu cred că să găteşti acasă este una dintre acele abilităţi de bază, fundamentale, pe care orice om de pe pământ trebuie să le aibă pentru a putea avea grijă de propria persoană, de familie şi prieteni.Aşa că am scris cartea aceasta ca să vă ajut sau să ajut persoana pentru care aţi cumpărat cartea să învăţaţi să gătiţi cât mai uşor şi mai iute posibil. Am făcut asta alegând o grămadă de reţete pentru mâncăruri care ne plac tuturor, împărtăşindu-vă variantele mele de a le găti cât mai uşor, folosind instrucţiuni clare şi fotografii pas cu pas, pentru a vă ghida şi a vă dezvălui o nouă lume a hranei minunate.Fie că sunteţi un începător fără tragere de inimă sau un bucătar experimentat care apreciază simplitatea, daţi-ne voie, mie şi cărţii mele, să vă ajutăm să gătiţi nişte mese cu adevărat gustoase, care să placă tuturor. Haideţi să trecem la treabă!Useful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)