Product Details
Istorii neștiute, istorii uitate este o carte despre oameni, fapte și întâmplări locale pe care distinsul medic și profesor bistrițean Mircea Gelu Buta le-a perceput ca venind dinspre un trecut ce a conturat caracteristicile timpului scurs până în prezent. Autorul nu este istoric, însă a simțit nevoia să-și explice sieși, dar și contemporanilor, devenirea loculului unde trăiește, ca mediu geografic și socio-cultural, ca istorie națională și europeană. Pentru aceasta a citit multe și serioase opere istoriografice, pe care le-a examinat critic, având ca bază bogata și valoroasa sa acumulare cultural-spirituală, a investigat arhive, presă și scrieri memorialistice. Răzbate din paginile volumului o mare dragoste pentru Țara Românească, în care include și spațiul transilvănean, cu diversitatea lui etnică și culturală, și transmite acest mesaj generației actuale, pe care o îndeamnă să ia seamă la momentele dramatice și de împliniri care vin din istorie . Avertizând că lecțiile istoriei sunt de multe ori aspre , domnul Mircea Gelu Buta ne demonstrează nu doar umanismul său revendicat din exercitarea profesiilor de medic și dascăl, ci și argumentează că în conștiința socială a contemporanilor un loc aparte îl ocupă conștiința națională, care încă izvorăște și din conștiința istorică. Percepția asupra istoriei nu este una apologetică, ci rațională, ca un act cultural ce-și găsește locul în conștiința civică. Acest volum este încă un semnal că avem mare nevoie de ISTORIE! (VASILE PUȘCAȘUseful links
Carti scoala ardeleanaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri scoala ardeleanaYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)