RRP: 26 lei
25.5 leiProduct Details
Istoria Germaniei Naziste reprezintă unul dintre cele mai importante capitole ale Istoriei Omenirii. O lectură captivantă care aduce informații și abordări noi, de mare interes.Deși subiectul a fost cercetat poate cel mai mult, acest volum este încă în măsură să ofere puncte de vedere originale, deosebit de valoroase.Autorii, străluciți istorici, oferă explicații, contextualizează, pun întrebările necesare, încercând să construiască un tablou fidel al evenimentelor din care cititorul să poată trage propriile concluzii.Cele zece secțiuni care alcătuiesc cartea construiesc imaginea unei epoci, începând cu apariția ideologiei naziste, devenită politică internă și externă a Germaniei sub conducerea dictatorială a lui Hitler, ajuns în funcția de Führer (Conducător).Sunt urmărite demersurile întreprinse de el spre ceea ce avea să devină unul dintre cele mai mari conflicte armate din lume, în decursul căruia au pierit 55 de milioane de oameni, fiind uciși peste 6 milioane de evrei în decursul operațiunilor de genocid la care au fost supuși.O ultimă abordare, mai degrabă emoțională, dar foarte importantă, a acestui studiu o reprezintă imaginea celui de al III-lea Reich în Germania postbelică . În anii 1950, majoritatea germanilor erau preocupați de propriile pierderi și suferințe, de ocuparea și divizarea Germaniei, de ruinele ei și nicidecum de inimaginabilele lor crime comise împotriva umanitățiiUseful links
Carti OrizonturiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti rosuCarti rosu OrizonturiYou`ve viewed 48 of 76217 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)