Product Details
Selecţia de faţă din proza lui Borges reuneşte două dintre volumele sale reprezentative, ce au avut o importanţă hotărîtoare în evoluţia spirituală a scriitorului. Istoria eternităţii (1936) încorporează, pe lîngă tema timpului, cîteva consideraţii despre metaforă şi despre arta traducerii. Meditaţiile despre eternitate, atît de specifice întregii opere borgesiene, capătă o formă sistematică şi se bazează pe texte antice, reiau dispute medievale şi ajung la autorii moderni. Pentru Borges muritorul, care trăieşte cufundat în timp, întreaga istorie universală, fără eternitate, este nimic, este un «timp pierdut». Evaristo Carriego (1930), «cea mai argentiniană carte a lui Borges», este totodată şi cartea descoperirii sale de sine, cartea în care s-a configurat viziunea inconfundabilă a scriitorului, din care se vor desprinde toate operele ulterioare, a căror originalitate se consolidează şi se impune treptat, parcurgînd drumul de la ciudăţenie la firescul acceptat şi seducător al magnificei formule borgesiene de ficţiune, care include, în doze imprevizibil necesare, poezia, naraţiunea filosofică şi eseul. (Andrei IonescuUseful links
Carti PoliromCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti AlbastruCarti Albastru PoliromYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)