Product Details
DANIEL GOLEMAN n. 7 martie 1946 este psiholog și cercetător în domeniul psihologiei clinice și al științelor comportamentale, discipline în care și-a obținut doctoratul la Harvard. A primit premiul Career Achievement Premiul pentru Întreaga Carieră din partea American Psychological Association Asociația Americană de Psihologie. A colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care The New York Times, People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology și Journal of Applied Behavioral Science. Pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.Dr. Goleman a publicat mai bine de 12 ani articole despre neuroștiințe și științele comportamentale în The New York Times. Este cofondator al Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning și codirector al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations. Avem un instinct al supraviețuirii, dar, de asemenea, unul al altruismului. Am fost învățați că viața e o luptă, dar Natura favorizează mai degrabă relațiile pozitive. Iar compasiunea vindecă într-un fel în care medicina încă nu o poate face. Acestea, și multe altele, sunt veștile bune pe care ni le aduce Daniel Goleman. Dar, ne avertizează el, așa cum relațiile sănătoase acționează asupra corpului nostru într-un mod benefic, cele nesănătoase ni-l otrăvesc. Iar autorul Inteligenței sociale ne asigură că nu e vorba de o metaforă, ci de realitate. Emoția negativă a celuilalt se ia, întocmai ca răceala. Și, mai grav, poate avea consecințe mult mai dăunătoare.Toate acestea nu pot fi explicate fără a se apela la un limbaj științific, fapt care nu trebuie să-i descurajeze deloc pe cititori. Inteligența socială conține numeroase exemple din viața personală a autorului și tot felul de povestiri cu personaje interesante. AșUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 76389 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)