RRP: 69.99 lei
35 leiProduct Details
Ești obosit să trăiești cu stresul unui program prea aglomerat și sufletul tău copleșit te doare de tristețe? Te trezești că ești incapabil să spui nu chiar și când ar trebui să o faci? Ești prins sub povara solicitărilor și responsabilităților fără sfârșit? Vestea cea bună este că nu trebuie să fie așa. În Îndrăznește să spui nu, autoarea de bestselleruri New York Times Lysa TerKeurst te conduce prin lecțiile valoroase pe care le-a învățat despre ce înseamnă să trăiești conform scopului pe care Dumnezeu ți l-a rezervat. Lysa demonstrează puterea incredibilă a celor două cuvinte, da și nu, și modul în care aceste decizii simple, zilnice, ne pot contura povestea existenței. Lysa a învățat la prima mână că există o mare diferență între a spune da tuturor și a-i spune da lui Dumnezeu. Inspirându-se din scripturi și din propriile experiențe, Lysa ne învață că, dacă știm și credem că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, atunci îl vom pune în aplicare – servind drept dovadă vie a milosteniei Sale fără sfârșit și a bunătății Lui. Dacă ne facem timp să ne oprim un pic și să ne ridicăm deasupra solicitărilor nesfârșite, putem fi siguri că înțelepciunea lui Dumnezeu ne va ajuta să luăm decizii care vor fi bune și mâine. Indiferent de anotimpul vieții pe care îl parcurgi, meriți șansa de a lua deciziile care să scoată ce e mai bun în tine.Useful links
Carti LiteraCarti fabricate de LiteraCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri LiteraYou`ve viewed 48 of 76517 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)