Product Details
Într-un stil cu accente de umor englezesc, aparținând unui maestru incontestabil al narațiunii istorice, sunt prezentate câteva dintre ciudățeniile istoriei, care, deși par a ține de domeniul ficțiunii, sunt cât se poate de reale. Cititorul îi va întâlni, printre alții, pe Hiroo Onoda, singuraticul soldat japonez care, în 1974, credea în continuare că luptă în al Doilea Război Mondial, pe Agatha Christie, care a dispărut în mod misterios vreme de unsprezece zile în 1926, pe bucătarul de pe Titanic care s-a amețit cu whisky și a supraviețuit în apele reci ca gheața ale oceanului când cei mai mulți au pierit, precum și pe omul care a scăpat cu viață după explozia bombelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Populate cu o galerie întreagă de spioni, escroci, canibali, aventurieri și sclavi, povestirile lui Giles Milton aruncă lumină asupra unora dintre cele mai scandaloase episoade și asupra unora dintre cele mai excentrice personaje ale istoriei. Doctorul Livingstone, presupun? – o întrebare simplă, rostită în inima Africii, în anul 1871. Este momentul în care legendarul explorator scoțian David Livingstone, dispărut de multă vreme fără urmă, este găsit de jurnalistul Henry Morton Stanley, care fusese trimis în căutarea lui. O întâlnire devenită celebră, care are loc în urma unor aventuri incredibile. Pe lângă destinul celor doi exploratori urmărit pe parcursul a zece ani, cartea ne dezvăluie pericolele și provocările cu care s-au confruntat aceștia, civilizația plină de mister și culoare a Africii, expansiunea colonială, comerțul cu sclavi, sângeroasele lupte interne dintre triburi, date științifice despre ținuturile cercetate. O relatare plină de suspans a unuia dintre cele mai cunoscute episoade din istoria explorărilor. [...] La sfârșitul anilor 1860, Livingstone și însoțitorii lui au dispărut undeva între Zanzibar și lacul Tanganyika, căutând Izvorul Nilului. Henry Morton Stanley, corespondent al ziarului New York Herald, a urmat timp de trei ani traseul lui Livingstone, luptând cu boala, cu obstacolele de tot felul, pierzându-și uneori speranța că îl va găsi vreodată pe bătrânul explorator... O lucrare excelentă pentru amatorii de aventuri, bine scrisă și documentată. Kirkus Reviews În povestea lui Dugard este vorba despre doi bărbați excepționali care se pun cu totul în slujba unui ideal, despre frumusețea și nebunia exploratorilor, despre măreția Africii, lăcomia Occidentului și despre o epocă în care omenirea părea mai inocentă și mai fericită. Marian VoicUseful links
Carti CorintCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri CorintYou`ve viewed 48 of 76500 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)