Product Details
«A încetat să mai guste mâncăruri noi», «Momentul mesei este o luptă», «Adesea mi se întâmplă să mă prefac, să nu o bag în seamă când își face numărul și obișnuitele mofturi în fața farfuriei pline… sper, în sinea mea, să bage măcar o lingură de mâncare în gură», «Nu mai știm cum să spunem nu cererilor sale continue de mâncare». Acestea sunt doar câteva din frazele care răsună în cabinetele me dicale ale Asociației Pollicino și Centro Crisi Genitori Onlus - Centru pentru prevenirea și tratarea comportamentului alimentar dezordo nat în copilărie și în adolescență. Cei care vorbesc sunt mamele și tații, care trăiesc zi de zi astfel de momente: copilul nu mănâncă, nu arată interes pentru mâncare și pentru actul alimentar, refuză tot sau viceversa, cere în continuu de mâncare, nu este niciodată sătul. Această carte a luat naștere din nenumăratele povești ale familiilor, adunând experiența clinică acumulată în acești ani de echipa aso ciației și se datorează în mod special frământărilor continue legate de tratamentul psihanalitic al tulburărilor contemporane. De fapt, doar analizând diferitele forme de suferință ultramodernă, inclusiv în timpul primei și a celei de-a doua copilării, poți înțelege și poți da răspunsuri mai adecvate celor care sunt în suferință și familiilor acestora. Această carte se concentrează pe câteva teme centrale de actuali tate, propunându-și ca scop să sensibilizeze cititorul. Aceste pagini au fost scrise ca urmare a observării și ascultării copiilor și părinți lor. Modalitățile de a se apropia de masă, alegerea și prepararea mâncărurilor, durata meselor, toate acestea s-au modificat astăzi, pornind inclusiv de la schimbarea protagoniștilor implicați și de la transformările aspectului cultural și social în care se încadrează mâncarea, pentru alimentație și corpUseful links
Carti Lizuka EducativCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti TurcoazCarti Turcoaz Lizuka EducativYou`ve viewed 48 of 76390 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)