RRP: 79 lei
74.9 leiProduct Details
Adolf Hitler este unul dintre cei mai studiați oameni din istorie și totuși lucrurile cele mai importante pe care credem că le știm despre el sunt greșite. Cea mai recentă biografie a lui, scrisă de un reputat istoric specializat în Germania și Marea Britanie, abordează viața și destinul politic ale celebrului dictator dintr-un unghi diferit, cu accent pe sursele și tradițiile ce i-au hrănit ideile și pe modul cum s-au născut aceste idei și i-au ghidat acțiunile criminale. Înțelegem astfel că Hitler reflecta în bună măsură în gândirea sa mai vechile concepții paranoice ale geopoliticii germane și vedem totodată într-o altă lumină diferitele obsesii ale politicii sale, precum ostilitatea față de Statele Unite, pe care, deși le vedea ca pe un model pentru imperiul Germaniei, le considera cea mai mare amenințare, mai mare chiar și decât cea reprezentată de Uniunea Sovietică. Doar dominația lumii ar fi fost de ajuns pentru a realiza obiectivele lui Hitler și până la urmă a fost nevoie de coalizarea aproape întregii lumi pentru a-l învingeUseful links
Carti PoliromCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti NegruCarti Negru PoliromYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)