Product Details
Autorul ne împărtășește cu generozitate soluții pentru depășirea crizelor identitare și relaționale la locul de muncă, pentru a învăța să respectăm și să ne facem respectați, pentru a ne proteja integritatea fizică, psihică și morală.Mai este oare posibil, în condițiile actuale din lumea tulbure a muncii, să fim mulțumiți la serviciu? Cum trebuie să procedăm pentru a depăși conjuncturile stresante, ce am putea face pentru a ne adapta și a supraviețui în medii ostile, pentru a reuși să gestionăm situațiile conflictuale? Cum putem să stabilim relații corecte, astfel încât să fim apreciați de către colegii și superiorii noștri? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care își propune să ne ofere un răspuns reputatul psihosociolog francez Jacques Salomé. Schimbarea ce trebuie făcută constă în a da un sens muncii, încât să nu lăsăm ca nefericirea să se adune, să se reverse, să ne invadeze viața.Un fenomen editorial: Salomé este unul dintre puținii autori care scriu nu numai bestselleruri, ci chiar longselleruri , adică volume care se vând excelent și după mulți ani de la apariție. – L’ExpressSurprinzătoare, această carte a lui Jacques Salomé a fost întocmită sub forma unor mici texte, a unor mici bijuterii – tot atâtea eseuri meditative asupra valorii muncii și a celui care muncește, asupra satisfacției de a acționa și asupra vieții profesionale. – Psychologies MagazinUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Galben mustarCarti Galben mustar Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 76388 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)