78900 products
G.

Product Details

Fascinant… un amestec extraordinar de detaliu istoric și reflecție erotică. G. se înscrie în tradiția impusă de George Eliot, Tolstoi, D. H. Lawrence și Norman Mailer. - New York Times  În 1972, John Berger a lansat un documentar despre artă esențial și un roman câștigător al premiului Booker. Ambele au fost revoluționare și longevive. - The Economist  Romancier, poet, eseist, dramaturg şi critic, John Berger a fost unul dintre cei mai influenți autori ai ultimilor cincizeci de ani. Născut în 1926, la Londra, și-a început cariera ca pictor, expunând într-o serie de galerii londoneze, ca apoi ca apoi să se reorienteze către critica de artă. Feluri de a vedea, eseul său de teorie a artei care a însoțit seria de televiziune omonimă de mare succes difuzată de BBC în 1972, a intrat în bibliografia universitară esențială, fiind considerată una dintre cele mai inovative cărți despre artă publicate vreodată. Lucrarea a apărut în traducere, la Vellant, în 2018. Când romanul său G. a câștigat premiul Booker în 1972, John Berger a donat jumătate din contravaloarea acestuia organizației Panterele Negre din Marea Britanie, într-un gest menit să denunțe practicile imorale ale finanțatorului premiului, gigantul alimentar Booker McConnell. În mod paradoxal, controversa iscată cu acest prilej a contribuit la sporirea prestigiului distincției.În ultima parte a vieții a publicat eseuri având ca subiect fotografia, arta, politica și memoria, dar și povestiri în The Threepenny Review și The New Yorker. Romanul său From A to X a fost inclus pe lista lungă a nominalizărilor la premiul Booker în 2008.S-a stins la vârsta de 90 de ani, în Franța, unde se stabilise din 1974.  Fiul unui negustor bogat din Livorno și al tinerei sale amante americane, G. a fost conceput în 1886, la patru ani după moartea lui Garibaldi. Încredințat grijii verilor săi materni Beatrice și Jocelyn, descendenții unei familii aristocratice decăzute, G. deprinde tainele vieții în Anglia rurală. Înstrăinat de părinți, condamnat dintru început la soarta celor fără patrie ori apartenență, G. întruchipează individul contemporan pendulând între libertate și însingurare, descoperire de sine și autodistrugere. Îl vom regăsi, rafinat paneuropean ante litteram, în principalele orașe ale statelor-națiune ale anilor dintre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea: Paris, Milano, Londra, Triest. Cosmopolit, poliglot, senzualist par excellence, va acoperi, cu interesul rece al martorului distant, marile răsturnări istorice, politice, sociale, tehnologice ale timpului său, într-un total dispreț față de ideea de soartă ca un dat. Un portret plin de compasiune al Europei dinainte de izbucnirea Primului Război Mondial, G. este o operă de ficțiune clasică de la un maestru modern ce merită redescoperit
78900 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review