• Extraordinarele aventuri ale lui Basil cel Banal
Extraordinarele aventuri ale lui Basil cel Banal

Extraordinarele aventuri ale lui Basil cel Banal

25.49 lei

Description

Sunteţi în căutarea aventurii? Aveţi grijă ce vă doriţi, căci s-ar puteasă vi se împlinească!Iată că în sfârşit celebrul cartoonist Wiley Miller îşi avântă eroiiîntr-o aventură a literaturii pentru copii. Însoţiţi-l pe el şi pepersonajele sale într-o călătorie fabuloasă dincolo de hotareleimaginaţiei. Deşi Basil e de părere că viaţa lui este plicticoasă şineinteresantă, în curând le va demonstra cititorilor cumpână şi cei maibanali dintre noi sunt capabili de fapte eroice şi curaj enorm. Faceţicunoştinţă cu Basil cel banal.Are 12 ani şi locuieşte într-un far dintr-un mic orăşel de pe coastaMaine-ului. Viaţa lui este cea mai banală de care aţi auzit vreodată.Dar totul este pe cale să se schimbe...Atunci când se aşteaptă mai puţin, Basil primeşte o vizită neaşteptată -un profesor excentric aflat la cârma unei barci zburătoare! Apoi pornescîmpreună în nori, unde Basil este dus în Helios, un oraş plutitor plinde invenţii supranaturale şi idei menite să aprindă imaginaţiacitiorilor tineri şi adulţi deopotrivă. De la a zbura pe un pteranodonla a lupta împotriva unui geniu malefic, viaţa lui Basil Pepperell nu vamai fi niciodată banală

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer