Product Details
O poveste convingătoare despre descoperirea de sine. – Kirkus Reviews Forma finală a continuării la Neortodox (cartea aflată la baza seriei Netflix cu același nume), Exodul, revăzut spune poves¬tea anilor de după plecarea lui Deborah Feldman din secta Satmar. În 2009, la 23 de ani, și-a luat băiețelul și a fugit de rădăci¬nile ei hasidice, căutând o viață mai bună, departe de opri¬marea și izolarea din copilărie. Noul periplu este începutul unei noi vieți, ca mamă singură, refugiată religioasă și fe¬meie independentă aflată în căutarea unui loc care să-i dea sentimentul apartenenței. Exodul a fost publicat în 2014, însă Exodul, revăzut conține adăugiri semnificative, care descriu traseul parcurs pentru a se redescoperi și a găsi un cămin adevărat. Inițial, Deborah Feldman a plecat din New York ca să exploreze America, dar a ajuns în cele din urmă în Europa, unde a refăcut pașii buni¬cii ei în timpul Holocaustului. Exodul, revăzut este o analiză profund mișcătoare a naturii memoriei și a traumei generațiilor, dar și a reconcilierii cu sine și cu lumea. Exodul, revăzut te intrigă și îți oferă satisfacție intelectuală (…) Cartea ridică întrebări grele, care sunt importante pentru multă lume. – The Washington PostUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Albastru navyCarti Albastru navy TreiYou`ve viewed 48 of 78900 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)