Product Details
Cei doi poli ai povestirilor – satul şi copilăria – se recompun după o strategie a confesiunii, căreia autorul îi conferă rol terapeutic şi de tălmăcitor al unor amintiri zăvorâte în personalitatea oricui. Numai că în proza lui Mihai Pascaru nostalgiile, confesiunile, tăcerile cu sens, apetenţele pentru elementele-surpriză, exigenţa nebănuită din exerciţiile de cunoaştere sunt detensionate şi aşezate în rost. Nu hazul copilăriei, nu neapărat valenţele ludice ale preajmei, ci dorinţa de a reinstitui firescul este suportul pe care scriitorul îl transformă în vocaţie. (Diana Câmpan) Ficţiunea creşte din egoficţiune, iar narativitatea dobândeşte sensuri şi înţelesuri noi din multiplicarea repetitivă a unor semne ale destinului încorporate în lumea matricială a satului, semne pe care condeiul plin de inventivitate al lui Mihai Pascaru ştie să le descifreze cu mână sigură... (Mircea Popa) Mihai Pascaru surprinde în scurtele sale proze o faună umană numai bună de pus într‑un insectar al fiinţelor certate cu morala – personaje ciudate, trăind într‑o lume nu mai puţin ciudată. E aici o proză satirică de cea mai bună calitate, tratată de un veritabil povestitor, în linia tradiţională a prozatorilor ardeleni. (Constantin CubleşanUseful links
Carti scoala ardeleanaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Albastru navyCarti Albastru navy scoala ardeleanaYou`ve viewed 48 of 76239 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)