76390 products
Din invataturile unui absolvent al scolii vietii

Din invataturile unui absolvent al scolii vietii

Product Details

Prefață de Prof. Univ. Dr. Delia Cristina Balaban Se spune că în viață trebuie să plantezi un copac și să scrii o carte. Autorul cărții de față este deja la a doua carte, după ce prima a fost o monografie în două volume despre satul său natal: Voivodeni, județul Sălaj. Și a promis că ne pregătește alte surprize și nu se oprește din scris. Și nici din îngrijirea pomilor pe care i‑a plantat cu atâta dăruire în grădina sa. Ioan Ielciu iubește frumosul, îl cultivă atât în grădina sa, cât și în cărțile sale. Volumul de față e o culegere de gânduri, de idei adunate pe calea vieții. Autorul a început să le scrie într‑un carnețel acum mai bine de 30 de ani. Aceste idei sunt din domenii diferite, la fel cum viața are multe fațete. Gândurile reflectă sistemul de valori al autorului care are o experiență de viață bogată și care este de părere că este o bucurie să privești înapoi în viață și să nu te încovoaie frigurile remușcării. Prezentul volum este structurat în nouă capitole: cu ochii spre cel mai drag, unde îți este comoara, omule?, cu ochii spre cer, uniți în cuget și‑n simțiri, vârtejurile inimii, câțiva pași în doi, pământeștile noastre nimicuri, pe aripile nădejdii și de la inimă... la inimi. Probabil că tinerii nativi digitali din ziua de astăzi ar fi postat câteva dintre aceste idei pe rețelele de socializare, alăturându‑le o imagine sugestivă. Deși activ pe aceste rețele, Ioan Ielciu a preferat să le strângă în volumul de față, ca atunci când sunteți într‑un moment de cumpănă, când vă preocupă ceva să puteți deschide la întâmplare (sau nu) această carte și să citiți o frază care să vă inspire, să vedeți lumea în complexitatea ei. Cartea este despre dragoste, iubire, pasiune și frumos. Cartea este despre bogăție, despre muncă și lene, despre credință, smerenie și destin, despre milostenie și spiritualitate. Cartea este despre grijile lumii, despre viclenie, despre răutate și ură, mândrie și trufie, despre patimile noastre lumești. Cartea este despre dreptate, despre prietenie, despre vârste și așteptări. Cu alte cuvinte, cartea este despre oameni și relațiile dintre ei. Cartea este despre viață și de aceea este complexă, iar pe alocuri gândurile exprimate pot să fie percepute ca fiind contradictorii, la fel ca viața. Viziunea asupra lumii și preocupările pe care le reflectă paginile acestui volum sunt o reflexie a vieții autorului. Spiritualitatea constituie o parte importantă a vieții sale, iar acest aspect se face simțit în rândurile cărții. La fel și umorul sau politica. Volumul de față este un ghid al trecerii prin viață, al trecerii prin viață secondat de un simț al observației foarte fine. E un ghid al învățării. Nu putem separa ideile reflectate în volum de perioada în care le‑a cules autorul lui sau de originile sale transilvane. Pe lângă teme fundamentale ale vieții, câteva gânduri despre politică și despre patriotism își găsesc loc în paginile cărții. Autorul este o persoană religioasă, perspectiva sa este una tradițională. E un fin observator care ne invită la reflecție și ne spune că în viață e important să fim consecvenți, atenți și mereu deschiși să învățăm. Volumul poate să fie citit în ce ordine dorește cititorul, nu e necesar să începeți cu prima pagină, puteți să îl deschideți la întâmplare și să citiți prima frază pe care privirea o întâlnește. O să găsiți surse de inspirație în paginile acestei cărți, o să râdeți sau vă veți întrista. Iar dacă nativii digitali vor avea curiozitatea să o deschidă, vor găsi în ea inspirație pentru activitatea lor pe rețelele de socializare
76390 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review