75758 products
Despre patimi și virtuți

Despre patimi și virtuți

RRP: 15 lei

12 lei

Product Details

În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat și mai de folos, feluritele lui cugetări duhovnicești fiind reunite și organizate aici spre o mult mai ușoară și rodnică însușire de către cititori. Viața pe care o trăim acum nu este o glumă sau o joacă. Cu toate acestea, oamenii o socotesc drept glumă sau joacă: se joacă în chip nechibzuit cu răstimpul care le‑a fost dat spre a se găti pentru veșnicie, se joacă prin grăirea în deșert. Unii fac haz folosindu‑se de darurile minții lor, alții, de slăbiciunile ori virtuțile lor omenești, alții, prin săvârșirea de fapte de milostenie sau prin iscusința lor de a scrie ori a vorbi frumos. Mănâncă și beau peste măsură, în loc să mănânce și să bea doar atât cât le este de trebuință. Se îngrijesc de îmbrăcăminte, își irosesc timpul îngrijindu‑se de ei înșiși și fac haz pe seama isprăvilor copiilor, în loc să‑i deprindă cu învățătura credinței, a evlaviei și a fricii de Dumnezeu. Întreaga lor viață este o distracție, dar vai de cei ce socotesc viața drept distracție! Omule, dacă Domnul înseamnă totul pentru tine, și tu vei însemna totul pentru Domnul! Și întrucât comoara ta este în inima ta, și Dumnezeu îți cere să‑I dai inima. Aceasta înseamnă că, pentru a împlini voia cea bună și desăvârșită a lui Dumnezeu, trebuie să lepezi voia ta cea stricată, pătimașă și trufașă. Sfântul Ioan din Kronstadt Cartea de faţă reprezintă o selecție tematică din volumul Viața mea în Hristos, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2005.
75758 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review