• Dependent de tine Vol.1
Dependent de tine Vol.1

Dependent de tine Vol.1

50.91 lei

Description

Nimeni nu bănuiește care este cel mai mare secret al lui Lily Calloway. În timp ce lumea dansează prin baruri, pe ea o găsești în toalete. Face sex. Nevoia ei incontrolabilă duce la multe aventuri de-o noapte, la flirturi fierbinți și la alte fapte de care îi este rușine și pe care le regretă.Pentru Loren Hale, cel mai bun prieten este sticla de whisky. Lily e abia pe locul al doilea. De trei ani, cei doi se prefac că au o relație autentică, ascunzându-și astfel dependențele de familiile lor. Au ajuns să stăpânească la perfecție arta ascunderii sticlelor cu tărie și a diverșilor tipi care intră și ies din apartamentul lor.Însă, în vreme ce se scufundă sub greutatea propriilor dependențe, ambii se agață cu toată puterea de relația lor distructivă și se întreabă dacă nu cumva ar fi mai bine să aibă cu adevărat o viață împreună decât să prelungească minciuna. Străinii, dar și membrii familiei încep să se insinueze în existența lor ascunsă și, odată cu noile provocări care apar, Lily și Loren își dau seama că nu sunt dependenți doar de sex și de alcool, ci și unul de celălalt

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer