Product Details
O să vă dau o veste tristă: Cenaclul UBB iese din carantină. Spun că vestea nu e îmbucurătoare pentru că starea de carantină este, la urma urmei, starea normală și vitală pentru scriitor. Oare nu intră scriitorul în carantină de câte ori se așază la masa de scris? Și nu îi este deloc ușor să găsească starea și timpul pentru aceasta. Nu îi este ușor să se sustragă chemărilor lumii de afară, să închidă ușa, să se îndepărteze de fereastră și să se așeze, singur, în fața colii de hârtie ca în fața unei oglinzi. Așa că putem spune că pandemia a fost un cadou pentru scriitori. Sigur, un cadou otrăvit. Căci masa de scris este mereu un câmp minat. Izolarea nu asigură, obligatoriu, inspirația și talentul… Hai să zicem că, totuși, le forțează un pic să vină! Accesul la lumea exterioară fiindu-le îngrădit, vor fi obligați la lungi plimbări prin lumea interioară. Și, precum copiii din basm, să deseneze pe hârtie cu litere, chiar dacă adeseori vor fi litere de cenușă pe care vânturile le vor șterge, cărări lungi prin hățișurile fabuloase ale minții. Și, să recunoaștem, pentru asta e nevoie de curaj! Mulțumesc Luminiței Rusu și lui Remus Octavian Câmpean (ROC), inițiatorii proiectului CENACLUL UBB ÎN CARANTINĂ, precum și Sandrei Cibicenco, secretara cenaclului nostru, pentru felul exigent în care au dus proiectul la bun sfârșit. Mă bucur că această ispravă literară, care a debutat în 9 aprilie 2020, a avut un neîndoielnic succes. Dovadă stă faptul că au trimis texte peste 50 de scriitori, dintre care 29 au fost publicați pe pagina de Facebook a Cenaclului UBB. Dacă mă întrebați câți scriitori cred eu că ies din carantină și intră în literatură, nu pot să vă dau decât un răspuns celebru: Câți au intrat! . (Ion MureșanUseful links
Carti scoala ardeleanaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri scoala ardeleanaYou`ve viewed 48 of 78900 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)