Product Details
Jan Willem e un traducător neerlandez care și-a pus întreaga viață în slujba promovării culturii române în Olanda și care, pentru serviciile sale, a fost decorat și de partea română, și de cea olandeză, la cel mai înalt nivel. A studiat în România în cea mai întunecată epocă de dictatură comunistă, a cunoscut îndeaproape numeroși scriitori și oameni de cultură, dar și oameni simpli din toate mediile, cărora le face portrete memorabile. A fost urmărit de Securitate, întocmindu-i-se un dosar de mai multe sute de pagini. A avut timp să învețe deplin, cu mare subtilitate, fețele ascunse ale limbii române, pe care-o vorbește perfect, fără accent, cu expresii idiomatice pe care nu mulți români le cunosc, încât nimeni n-ar bănui că nu este vorbitor nativ. Aceste cunoștințe, ca și cele de cultură și civilizație românească, i-au folosit la opera de traducere a multor scriitori români la edituri olandeze prestigioase. Cartea se citește ca un roman în care zeci de personaje trăiesc, vorbesc și acționează cu mare naturalețe, dar și ca o mărturie a unei perioade frământate din istoria României. Ultimul capitol pune față-n față cele două popoare, cel neerlandez și cel român, cu asemănările și deosebirile lor punctate cu mare finețe psihologică. O autobiografie-roman-eseu în care Jan Willem Bos, familia sa și prietenii români și neerlandezi ni se-nfățișează-n fața ochilor cu mare naturalețe, convingător și veridic ca-ntr-o pictură de gen a unui maestru olandez. — MIRCEA CĂRTĂRESCUUseful links
Carti HumanitasCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri HumanitasYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)