76462 products
Cum să bagi depresia în depresie

Cum să bagi depresia în depresie

This product is no longer available.

Product Details

Depresia e o povară reală ce poate afecta pe oricine și care ne poate face să fim de nerecunoscut, în ochii noștri și ai celor din jur. Nu mai suntem cine obișnuiam să fim. Ne simțim mici și inutili, rușinați de ce am devenit, iar aproape orice lucru din viața noastră, oricât de mărunt, presupune un efort prea mare pentru noi. Cu puțina energie pe care o avem, abia ne mai ținem pe picioare.Suntem împotmoliți, iar încercarea de-a gestiona simptomele pe care ni le provoacă depresia se simte ca și cum am naviga pe fundul oceanului, în beznă totală: nu vedem nimic și nu știm nici să înotăm. Cum gestionăm ceva ce pare absolut imposibil de gestionat? Cum traversăm fiecare zi în care depresia ne spune că suntem lipsiți de valoare, niște ratați?Avem nevoie de un ghid. Și nu orice ghid, ci unul foarte bun, din care să aflăm ce funcționează și ce e de făcut. Ghidul e chiar cartea de față, cuprinzând 40 de modalități prin care să-ți refaci viața, deși ai depresie. Metodele sunt inspirate de experiența personală a autorului, care a învățat să trăiască bine cu tot cu depresie. În plus, a consiliat nenumărați alți oameni, învățându-i să recunoască minciunile pe care le spune mintea pe fond depresiv, care sunt capcanele pe care le întinde și cum să se ferească atunci când depresia împroașcă cu venin. Mare lucru
76462 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review