76465 products
Crossroads

Crossroads

Product Details

Este 23 decembrie 1971 şi în Chicago se anunţă vreme rea. Russ Hildebrandt, pastor într-o biserică din suburbii, este pe punctul de a se elibera de încorsetările unei căsnicii pe care o consideră nefericită – asta dacă soţia lui, Marion, care are propria existenţă secretă, nu i-o ia înainte. Copilul lor cel mare, Clem, vine acasă de la facultate, mistuit de absolutism moral, după ce a luat o decizie care îl va zgudui pe tatăl său. Sora lui Clem, Becky, mult timp regina balului la liceu, a cotit-o brusc înspre contracultură, în timp ce fratele lor mai mic şi genial, Perry, care le tot vinde droguri elevilor dintr-a şaptea, s-a hotărât să devină un om mai bun. Fiecare dintre membrii familiei Hildebrandt este în căutarea unei libertăţi pe care ceilalţi ameninţă să o îngrădească. Un tur de forţă plin de perspective intercalate şi suspans neîntrerupt, Crossroads este povestea unei familii din Vestul Mijlociu aflate într-un moment crucial de criză morală. Corecţii a fost o capodoperă, dar Crossroads e cea mai bună carte a lui Franzen de până acum. A devenit în fine artistul al cărui prim limbaj, dinaintea unei societăţi a lăcomiei, nu este unul ideologic, ci unul emoţional, şi ale cărui emoţii, contopite cu personajele sale, tind mai mult spre tristeţe şi compasiune decât spre furie şi dispreţ de sine. (Bookforum) O saga tolstoiană, magistrală. Franzen înfăţişează abil eternele conflicte dintre generaţii. (Booklist) Franzen revine cu o examinare amplă şi plină de măiestrie a schimbărilor culturale din America de la începutul anilor 1970, prima dintr-o trilogie. De la un capăt la celălalt, scriitorul îşi etalează abilitatea remarcabilă de a construi suspansul prin dinamica tensionată dintre personaje. Un roman irezistibil. (Publishers Weekely) Un portret magnific al familiei americane în prag de implozie. Crossroads este actul întâi a ceea ce va deveni un roman american clasic. (Vogue
76465 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review