75687 products
Constantinopol. Ultimul mare asediu 1453

Constantinopol. Ultimul mare asediu 1453

Product Details

O carte de istorie fascinantă ca un roman de aventuri Mai mult decât descrierea lungului și sângerosului asediu al Constantinopolului, volumul de față ne oferă o cronică a mult mai vastei dispute dintre creștinism și Islam. Vei descoperi o poveste incredibilă despre curajul și cruzimea umană, despre ingeniozitate tehnică, noroc, lașitate, prejudecăți și mister. Selecția surprinzătoare de imagini ale unor opere de artă, fotografii și ilustrații te ajută să vizualizezi figurile și întâmplările redate. Astăzi un oraș cu 15 milioane de locuitori, în care viața îmbracă toate formele și culorile, Istanbulul a fost cândva, pe vremea când se intitula Constantinopol și era supranumit Mărul Roșu, un simbol al puterii lumești. Sultanul Mehmed al II-lea a fost atras de însăși iluzia asupra dominației întregii lumi, pe care o întreținea cu fast capitala vechiului și gloriosului Imperiu Bizantin. Pe 6 aprilie 1453, ajungea în fața orașului armata otomană, însoțită de convoaie de măgari, cai și cămile, cu toate accesoriile de război și personalul care o deservea – mineri, bucătari, armurieri, clerici, tâmplari și achingii prădalnici. În urma ei veneau echipajele uriașe de boi și sutele de oameni care transpotau tunurile. Iar undeva în fundal se întrevedeau navele de război și corăbiile cu încărcături de lemn, cereale și ghiulele de tun. Din Anatolia, se îndreptau spre Bosfor cete de păstori, oameni sfinți, vagabonzi și persoane fără căpătâi, care însoțeau taberele, răspunzând chemării otomane la arme. Trecuseră 1123 de ani de când Constantinopolul devenise capitala celui mai puternic imperiu al lumii. Până în acel moment, depășise nu mai puțin de 23 de încercări de asediu și căzuse o singură dată, într-unul dintre cele mai bizare episoade ale istoriei creștine. Istoricul britanic Roger Crowley mânuiește o multitudine de detalii istorice de o rară acuratețe pentru a crea un tablou medieval vibrant, de-a dreptul copleșitor. Cartea sa nu se rezumă la descrierea evenimentelor care au precedat acea zi de aprilie sau la redarea mișcărilor de oameni și de echipamente militare care au făcut posibilă cucerirea Constantinopolului pe 29 mai 1453. În acest volum, regăsești deopotrivă informații inedite despre: - Disputa dintre creștinism și Islam, pe parcursul căreia căderea Bizanțului a fost doar un episod succint. - Mentalitatea uimitor de modernă a sultanului otoman, care după cucerire a transformat orașul într-un loc al toleranței religioase, în care a înflorit multiculturalismul. - Aspectele uimitoare ale unei lumi aflate în pragul schimbării: dezvoltarea tunurilor, arta războiului de asediu, tacticile navale, credințele religioase, miturile și superstițiile oamenilor medievali. Dar, mai presus de toate, vei afla din această carte povestea unui loc-cheie pentru comerț, apărare, hrană și spiritualitate, care a exercitat o atracție irezistibilă asupra armatelor care au bătut la porțile sale. Totodată, Crowley îți oferă, cu talentul și abilitatea unui mare romancier, o narațiune care te ține cu sufletul la gură. Și îți prezintă un spectacol construit cu claritatea de care numai un regizor vizionar ar putea da dovadă, în care pur și simplu prind viață tânărul sultan otoman și împovăratul împărat bizantin, precum și zecile de personaje secundare. Constantinopol spune o poveste veche, dar o face cu mult fler și autoritate. – Times Literary Supplement O relatare impresionantă a unei povești extraordinare, prezentată cu o claritate și o siguranță pe care majoritatea istoricilor de formație academică le-ar invidia. – Sunday Telegrap
75687 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review