Product Details
BILL CAMPBELL a contribuit la crearea unora dintre cele mai mari companii din Silicon Valley – printre care Google, Apple și Intuit – și la obținerea unor sume de trilioane de dolari ca valoare de piață. Fost jucător și antrenor de fotbal american, Bill Campbell a fost mentorul unor vizionari ca Steve Jobs, Larry Page și Eric Schmidt și a îndrumat zeci de lideri de la un capăt la altul al Statelor Unite. În 2016, anul morții sale, coach a lăsat ca moștenire companii în plină ascensiune și oameni de succes, dar și o moștenire legată de respect, prietenie și iubire fără margini.De la nivelul funcțiilor lor la Google, Eric Schmidt, Jonathan Rosenberg și Alan Eagle au văzut cu ochii lor felul în care Bill a pus bazele unor relații de încredere, a susținut dezvoltarea personală, a insuflat curaj, a pus accent pe excelența operațională și a identificat tensiunile mocnite ce apar inevitabil într-un mediu aflat în continuă evoluție. În onoarea mentorului lor și ca sursă de inspirație și de învățare pentru generațiile următoare, cei trei au inclus toate cunoștințele astfel acumulate în această carte esențială.Bazată pe interviuri cu peste 80 de persoane care l-au cunoscut și l-au iubit pe Bill Campbell, Coach de trilioane de dolari explică principiile acestuia și le ilustrează cu întâmplări petrecute în mari companii și povestite de oameni care au lucrat cu el. Rezultatul este un concept pentru liderii și managerii cu o gândire exploratorie din lumea afacerilor, menit să-i ajute să creeze echipe și companii foarte performante și cu evoluție rapidăUseful links
Carti PublicaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri PublicaYou`ve viewed 48 of 76502 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)