Product Details
ADRIAN SÂNGEORZAN s-a născut la Bistriţa și a absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii din Cluj. Din 1990 trăiește la New York, unde profesează ca medic specialist în obstetrică și ginecologie. Este autorul volumelor de poezie în ediție bilingvă româno-engleză: Pe viu, Tatuaje pe marmură, Anatomia lunii, Voci pe muchie de cuțit (exquisite corpse cu Carmen Firan), Ținere de minte, precum și al volumului Geografia lucrurilor, apărut la Charmides. A publicat colecții de eseuri și povestiri, printre care Între două lumi – povestirile unui doctor de femei, Bătaia pe umăr, Judecata (Adrian Sângeorzan vs. Carmen Firan, cu un verdict de Andrei Codrescu) și Drumuri, (Scrisul Românesc). La Curtea Veche Publishing a publicat volumul de proză Între femei și romanele Circul din faţa casei și Vitali. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Bibliotecii Internaționale a Poeților din SUA. Fragmente din scrierile sale au fost traduse în antologii apărute în Europa și America. Despre Adrian Sângeorzan au scris critici și scriitori români și americani, printre care: Dan C. Mihăilescu, Marius Chivu, Gabriel Coșoveanu, Andrei Codrescu, Luminița Corneanu, Horia Dulvac, Oana Băluică, Nina Cassian, Andrey Gritsman, Bruce Benderson, Nava Renek. România și America, medicina și literatura se contopesc în povestiri provocatoare și fascinante. Personaje detaliat conturate se întâlnesc și se despart sub pretextul unor întâmplări cu tâlc, al unor călătorii în trecut sau în viitor, spre locuri cunoscute sau tainice. Lumile construite minuțios de Adrian Sângeorzan au ceva din căutările și visurile oricăruia dintre noi. Realitatea este ficționalizată, iar ficțiunea devine o realitate posibilă. Totul pentru a răspunde acelorași întrebări care ne frământă de-a lungul vieții: Cine suntem? Încotro ne îndreptăm? Care ne este locul în această lume? Adrian Sângeorzan este un povestitor magnific, care raportează din linia întâi a vieții și morții. Este scriitorul timpurilor noastre, venit să răspundă cu originalitate și insistență la întrebarea recurentă a identității. — ANDREI CODRESCU Sângeorzan își păstrează în toate povestirile un aer proapăt de umanitate și umor. El aduce pe scena americană ceva ce lipsea de la William Carlos William: poetul-doctor, o persoană care vindecă trupurile efemere fără a sacrifica sensibilitatea, intelectul și fantezia care ne hrănesc mințile și sufletul. — BRUCE BENDERSOUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti PortocaliuCarti Portocaliu Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 76187 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)