• Ceata asta fara noima
Ceata asta fara noima

Ceata asta fara noima

36.1 lei

Description

Dintr-o vilă dărăpănată ce se înalță pe o faleză de la ieșirea din Cadaqués, la granița dintre Catalonia și Franța, Simon Schneider lucrează pentru un autor de succes care își spune Gran Bros și care, de peste douăzeci de ani, trăiește ascuns de ochii lumii la New York. Simon este un furnizor de citate pentru alți scriitori, printre care se numără, fără ca el s-o știe, și Thomas Pynchon.În încercarea de a-și reaminti o frază care îl obsedează, Simon lasă în urmă casa părintească și pornește într-o lungă călătorie pe jos, spre Barcelona, unde urmează să se întâlnească în persoană cu misteriosul său client, cu care a comunicat doar prin intermediul e-mailului. Perspectiva întâlnirii cu scriitorul înstrăinat , cum îl numește pe Gran Bros, îi prilejuiește un lung șir de considerații asupra propriei vieți însingurate, asupra relației cu familia, dar mai cu seamă asupra literaturii, al cărei slujitor din umbră se consideră. Invidios pe succesul repurtat de acesta în Statele Unite, despre care Simon este convins că i se datorează în mare măsură, va fi descumpănit să afle că Bros și-a propus să scrie un roman de nonficțiune pentru care va recurge în continuare la serviciile sale, dar de data aceasta materialul furnizat de sfătuitorul său nu-l vor constitui citatele din opere celebre, ci propria sa existență, pe care Bros o disprețuiește fățiș

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer