78898 products
Ce stie doar vantul

Ce stie doar vantul

RRP: 49 lei

29 lei

Product Details

Anne Gallagher a crescut fermecată de povestirile bunicului său despre Irlanda. Devastată de moartea acestuia, ea călătorește înapoi către meleagurile lui natale pentru a-i împrăștia cenușa. Acolo, copleșită de amintirea unui om pe care îl adorase și de o istorie pe care nu o știuse niciodată, ea este transportată brusc într-un alt timp. Irlanda anului 1921 este în prag de război. Un loc periculos în care să te trezești. Tocmai aici ajunge Anne, rănită, dezorientată, aflată în grija doctorului Thomas Smith, protectorul unui băiețel care îi pare straniu de cunoscut. Confundată cu mama copilului, dispărută cu mult timp în urmă, Anne trebuie să hotărască dacă este dispusă să renunțe la viața sa de până atunci pentru o dragoste pe care nu credea că o va găsi vreodată. Dar, până la urmă, oare această alegere îi aparține ei cu adevărat? Vântul, martorul tăcut a tot ce s-a întâmplat, este singurul care cunoaște răspunsul. Recenzii de la cititoriAm devorat Ce știe doar vântulNu mi se întâmplă prea des să găsesc o carte pe care să nu o pot lăsa din mână, dar am devorat Ce știe doar vântul. Este o carte de atmosferă, magică și convingătoare, o carte care mă va bântui multă vreme de acum încolo. – Rhys Bowen, autor al romanelor The Tuscan Child, In Farleigh Field și al seriei Royal Spyness, New York Times bestselling author Povestea unei iubiri epice!O maestră a povestirilor fermecătoare, Amy Harmon țese povestea unei iubiri epice, alternând asemenea unui istoric experimentat între prezent și Irlanda sfâșiată de război a anului 1921. Am fost captivată. – Tracey Garvis Graves, autoarea romanelor On the Island și The Girl He Used to Know, New York Times bestselling author O poveste de dragoste remarcabilă care traversează timpul și oceanele!Amy Harmon aduce la viață o perioadă fascinantă din istorie cu o poveste de dragoste remarcabilă care traversează timpul și oceanele. Țesută cu măiestrie în jurul unor figuri și evenimente istorice, cartea este antrenantă, și greu de lăsat din mână până la final. - Helen Bryan, autor de bestselleruri internaționale printre care War Brides, The Sisterhood, The Valley Fragment din carteAvea un nas frumos și obraznic și îi lipsea un dinte din față; gaura era vizibilă printre buzele lui ușor desfăcute. Chiar și în lumina pâlpâitoare, am văzut că ochii copilului erau albaștri. Ochii lui i-au căutat frenetic pe ai mei, mari și curioși. Eram sigură că îl recunoșteam. Cunoșteam acei ochi. — Pleci iară? a repetat el.  Mi-a trebuit un moment ca să îi separ accentul de cuvinte. Plecam? Cum aș fi putut? Nici nu știam cum ajunsesem acolo.  — Nu știu unde sunt, am șoptit.  Cuvintele au răsunat ciudat de neclare, chiar încercând să îi imit accentul. Morfina. — Deci nu știu unde să mă duc, am terminat.  — Ești la Garvagh Glebe, a răspuns el simplu. Nu doarme nimeni în odaia asta. Poate să fie odaia ta acuma. — Este foarte drăguț din partea ta. Numele meu este Anne. Poți să îmi spui cum te cheamă? — Nu știi? a întrebat el, strâmbând din nas. — Nu, am șoptit, deși mărturisirea mi se părea a fi, în mod bizar, un soi de trădare. — Eoin Declan Gallagher, a răspuns băiețelul mândru, rostindu-și tot numele, așa cum fac uneori copiii. Eoin Declan Gallagher. Numele bunicului meu. — Eoin?  Vocea mi s-a ridicat, mirată, și am întins mâna ca să îl ating, sigură deodată că nu mă aflam cu adevărat acolo. Băiatul s-a retras, aruncându-și ochii spre ușă. Dormeam. Dormeam și aveam un vis ciudat și grozav.Despre autoareProza plină de poezie și sensibilitate a lui Amy Harmon a cucerit publicul încă de la primul său roman publicat în 2012. Astăzi, mulțumită succesului înregistrat pe mai multe continente, Harmon este considerată Bestselling Author de către Wall Street Journal, USA Today și New York Times. Până acum, autoarea a scris 13 romane, iar cele mai iubite dintre acestea sunt Running Barefoot, Making Faces, The Law of Moses, Infinity + One, A Different Blue și The bird and the sword. În cărțile sale, fantasticul, suspansul, iubirea și ficțiunea istorică se îmbină pentru a da naștere unor lumi captivante, în care cititorii doresc să se reîntoarcă iar și iar
78898 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review