Cartea nelinistirii

Această carte aproape mitică, probabil opera cea mai seducătoare a lui Fernando Pessoa, e un monolog de o tristețe indicibilă, care surprinde cu o minuție halucinantă interiorul cu mii de fațete al unuia dintre numeroși săi heteronimi, Bernardo Soares. Angloman, miop, curtenitor, timid, înveșmântat în culori sumbre, reticent și familiar, cosmopolit predicând naționalismul, investigator solemn al lucrurilor futile, umorist care nu surâde nicicând, dar ne îngheață sângele, inventator de alți poeți și distrugător de sine însuși, autor de paradoxuri clare ca apa limpede și la fel ca ea de vertiginos, căci pentru el a simula înseamnă a se cunoaște pe sine, misterios, dar fără să cultive misterul, misterios ca luna la amiază, fantomă taciturnă a sudului portughez, cine este Fernando Pessoa? — OCTAVIO PAZ Bernardo Soares privește lumea fremătând. El nu pretinde să descifreze realul. Se folosește de privire doar ca să-i dea emoții, căci lumea lui e făcută din emoții, iar el își propune să schimbe lumea emoțiilor. Bernardo Soares vrea să-i atribuie lumii opace care îl înconjoară emoția pe care o simte în interioritatea lui. — ANTONIO TABUCCHI Autorul Cărții neliniștirii este omul generic profund rănit de existență, contemplatorul propriei dispariții, care se abandonează în instinctul natural, «călăuzit numai de ceea ce face trandafirii să înflorească și de ceea ce transformă în frumusețe moartea frunzelor». — DINU FLĂMÂN