76215 products
Carmen Sylva

Carmen Sylva

Product Details

Prima regina a Romaniei moderne, Elisabeta, a fost o demna purtatoare de coroana sub a carei infatisare austera se ascundea, in fapt, un suflet de poet. De altfel, istoria o va retine mai degraba sub pseudonimul sau literar decat sub augusta titulatura princiara!Dar, dincolo de preocuparile pentru penita si acuarele, in inima reginei a fost intotdeauna o mare tristete. Si-a pierdut unicul copil, o fetita, rapusa timpuriu de una dintre bolile copilariei, pentru care in acea vreme nu exista leac. S-a atasat apoi de Elena Vacarescu, dar s-a vazut deposedata brutal si de fiica ei adoptiva, pe care Guvernul si regele au izgonit-o din tara pe considerente dinastice si constitutionale. Nepotul lui Carol, Principele Mostenitor Ferdinand, se indragostise de fata, insa legea tarii nu-i permitea sa o ia de nevasta. Situatia a condus la o mare raceala si, apoi, la o instrainare de propriul ei sot, dupa care a urmat chiar un exil neoficial. Impacarea cu sine si cu sotul ei a venit in cele din urma, atunci cand batranetea numai senina nu-i putea fi, din cauza contextului international intunecat, grevat de norii amenintatori ai razboiului care se apropia inexorabil…Personaj atipic pentru peisajul dinastic european al epocii sale, Regina Elisabeta a facut de toate, inclusiv reclame pentru o masina de scris si o marca de tigarete, ceea ce reaminteste, peste timp, doua dintre marile ei pasiuni: literatura si… fumatul
76215 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review