78898 products
Biologie. Teste grila pentru admiterea la facultatile de medicina

Biologie. Teste grila pentru admiterea la facultatile de medicina

Product Details

Învățarea Biologiei pentru admiterea la facultățile de medicină este, pentru majoritatea elevilor, o incursiune într-un nou univers conceptual și lingvistic. Terminologia specifică este nouă, extrem de diversificată, iar noțiunile din spatele acesteia necesită o însușire și o aprofundare temeinică a conținuturilor prezentate în Manualul de Biologie pentru clasa a XI-a.Pentru ca aceștia să își poată verifica cunoștințele acumulate, ritmic, după parcurgerea fiecărui capitol din manual, lucrarea de față le pune la dispoziție 1 800 de grile, sub forma a 30 de teste cu grade diferite de dificultate. Autorii au încercat să transpună în această carte întreaga lor experiență cu privire la modul de abordare a noțiunilor cuprinse în manual, precum și la felul în care acestea sunt transpuse în cadrul examenului de admitere la Universitățile de Medicină și Farmacie din țara.Testele sunt concepute astfel încât să atingă toate conceptele prezentate în textul, tabelele și imaginile din manualul-bibliografie pentru examen. Acestea sunt împărțite în 15 teste-grilă de nivel mediu, care evaluează gradul de retenție a informațiilor și de înțelegere a noțiunilor din capitolul studiat și 15 teste-grilă integrative și corelative, cu grad ridicat de dificultate, care pot fi parcurse după ce au fost însușite toate informațiile de baza. La finalul cărții se află secțiunea de răspunsuri, care cuprinde explicații detaliate pentru grilele propuse
78898 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review