• Balcanismul literar romanesc. Panoramic sudest european – Confluente culturale
Balcanismul literar romanesc. Panoramic sudest european – Confluente culturale

Balcanismul literar romanesc. Panoramic sudest european – Confluente culturale

67.9 lei

Description

Unitatea în diversitate a sud-estului european poate fi circumscrisă de câteva constante ordonate pe cel puţin patru paliere într-o dispunere circulară şi coextensivă: constantele antropo-geografice, comunitatea de destin (verificabilă socio-economic, politic şi cultural), structura mentalităţilor oriental-occidentale şi palierul eminamente reflexiv, cuprinzând o posibilă meditaţie despre statutul lui între al sud-esticului, precum şi echilibrul instabil, constitutiv acestui areal. Balcanismul (delimitabil de Balcanitate) este, mai întâi, o realitate politică şi etnică fragmentată, generând conflicte armate şi sentimentul/conştiinţa provizoratului istoricizat; este, apoi, din unghiul mentalului colectiv, o dramă întoarsă adesea în derizoriu – parte integrantă dintr-o filosofie a supravieţuirii; există, în sfârşit, balcanismul ca răscumpărare prin artă şi cu funcţie compensativă, provocată dar şi întreţinută de regimurile autocratice şi de spaţiile închise, adiabatice. (Mircea Muthu

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer