Arta bucuriei

Un imn al senzualității și al inteligenței subversive. André Clavel, L’EXPRESS O mai văd și azi pe Goliarda urcând dimineața scările mansardei cu un ibric de ceai și nelipsitele ei țigări, îmi amintesc perfect cum cobora câteva ceasuri mai târziu într-o stare de jale fericită, uneori chiar plângea încetișor. Părea că iese lent la lumină dintr-un puț abisal, în fundul căruia viețuia colonia ei de fantome, numeroasele personaje ale acestui roman. Care erau în bună parte ea însăși, cu întâmplări ce aparținuseră altora. Goliarda nu se recunoștea prea mult în Modesta — la urma urmei, Arta bucuriei nu e un roman autobiografic —, răspundea ușor tulburată că Modesta e mai bună decât ea, semn că Modesta poate fi chiar ea, dar amestecată și cu Beatrice, Carlo, Bambù, Nina, Mattia și chiar cu bunica Gaia. Angelo Pelleegrino Cartea Goliardei este roman polițist, roman libertin, socialist, feminist, roman al anilor ’68, este tot – tot ce e mai bun din secolul XX. Adele Cambria, L’UNITÀ Romanul acesta poate fi citit ca text-companion, scris din perspectiva celor umili, al celebrului roman al lui Lampedusa, Ghepardul.  KIRKUS REVIEWS În Arta bucuriei, Goliarda Sapienza se abandonează în brațele încăpățânatei sale eroine, însoțind-o într-o călătorie plină de aventuri, într-o lubrică trecere în revistă a secolului XX, de la 1900 și până în epoca avioanelor cu reacție.  THE BARNES & NOBLE REVIEW Totul în acest roman este extraordinar, începând cu titlul... Un roman febril și inteligent, foarte concret, foarte vizual, erotic și familial, psihologic și politic… Mai mult decât un eveniment literar, unul existențial.  LE NOUVEL OBSERVATEU