76465 products
Anton Pann. Până când nu te iubeam

Anton Pann. Până când nu te iubeam

Product Details

Îi plăceau supele, drese cu caşcaval tăiat mărunt, primit de la Braşov, de la Popazu, câte-o roată întreagă, alăturea de o lădiţă cu cincizeci de sticle de borviz. Şi vă dau cuvântul că nu l-am văzut bându-şi ocaua zilnică altfel decât aşa, înjumătăţită cu apă, şpriţer, cum se zice acum. Îşi turna la friptură, pe care-o voia bine rumenită, şi nu o dată s-a amestecat printre slugi, la bucătărie, dându-le la o parte dacă i se părea că au întors-o prea repede sau nu i-au zdrobit de-ajuns de mult piper deasupra. Îl întindea cu degetele în lungul cărnii fără să se uite măcar, căci ştia şi singur unde-i mai fraged muşchiul de berbec şi unde-i trebuie-nteţit gustul, picura ulei spălat cu vin alb şi-l apuca iarăşi în palme, domolindu-l. Nu încetam să mă minunez de îndemânarea lui şi cred că-i plăcea şi lui să fie văzut aşa, în toiul trebii, căci începea să îngâne un fel de cântec de leagăn, ceva de demult şi de altundeva, niciodată nu mi-am dat seama, şi din când în când trăgea cu ochiul spre mine şi-mi zicea «pe-aici nu se prea ştie socoteala îmbucăturii sănătoase, mai mult ştevie pe grătar», iar eu, nedus în lume, mă amuzam, căci mi se părea că-i numai o vorbă dintr-ale domnului Pann.
76465 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review