76502 products
Alege cuvintele nu bâtele şi pietrele

Alege cuvintele nu bâtele şi pietrele

This product is no longer available.

Product Details

Ce poţi să faci atunci când fiul sau fiica ta devine ţinta glumelor proaste ale colegilor? Cum să-ţi înveţi copiii să nu se lase atraşi în anturaje periculoase? Cum să-i ajuţi să-şi crească potenţialul de reuşită, să se apere şi să crească frumos într-o lume nu întotdeauna binevoitoare, recurgând la forţa cuvântului şi nu la cea fizică? Prezentând tehnici precum autoexprimarea asertivă, rotiţa care scârţâie, întrebările simple, puternicul probabil, replica la hărţuire, conul de tăcere, Sherlock Holmes, pauza de soluţionare şi altele la fel de ingenioase, această carte vine în ajutorul părinţilor şi copiilor lor mai mici sau mai mari, care au nevoie de soluţii sau vor doar să prevină situaţiile sociale dificile. Clară, antrenantă, la obiect, detaliind fiecare tehnică prin scenarii ce pot fi adaptate în funcţie de vârsta copilului, cu exemple de situaţii în care părintele joacă rolul interlocutorului iar copilul oferă răspunsul adecvat, lucrarea de faţă reprezintă un instrument valoros în bagajul oricărei persoane preocupate de educaţia celor mici. De asemenea, adulţii înşişi îşi pot însuşi şi aplica aceste metode, făcându-şi viaţa printre semenii lor mai uşoară. Scott Cooper, profesor, antrenor şi membru în consilii educaţionale şi de prevenire a consumului de droguri, are mai mulţi ani de experienţă în dezvoltarea copiilor şi a adolescenţilor
76502 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review