Product Details
Această lucrare analizează un subiect pe cât de interesant, pe atât de delicat, a cărui importanță este în continuă creștere. Contribuția majoră a lucrării este că a reușit să dezvolte o analiză comparată aprofundată, grație unei cunoașteri fine a procedurilor penale probatorii din diverse sisteme, depășind dificultățile culturale ale acestora și realizând o abordare unică, sincronizată cu sistemul național.La cercetarea de drept comparat se adaugă intrarea în subiectul drepturilor fundamentale și al principiilor directoare care garantează echitatea procedurală. În aplicarea efectivă a principiilor, lucrarea relevă dificultatea de a trata procedura probatorie ca un proces penal realizat după toate cerințele legale. Caracterul ambiguu al fundamentului normativ al acestei proceduri antrenează o amendare considerabilă a principiilor privind administrarea și evaluarea probelor, care implică aprecierea de efectivitate a garanțiilor procedurale, dar și de eficacitate a justiției penale.Lucrarea adâncește și actualizează un model de procedură penală probatorie, axat aproape exclusiv pe adevărul obiectiv, care devine principalul motor al procesului penal modern. De aceea, plecând de la o analiză sistemică, subiectul este replasat într-o perspectivă istorică, actuală și viitoare. Această abordare se datorează și legiuitorului actual, care revelează o viziune disparată, segmentată a problematicilor ce formează obiectul reglementării. Din această perspectivă, a dreptului pozitiv, cercetarea nu este cantonată la studiul textelor și al doctrinei, ci s-a aplecat și spre cunoașterea cât mai bine posibil a jurisprudenței naționale, europene și internaționale. Prof. univ. dr. Gheorghiță MateuUseful links
Carti Universul JuridicCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri Universul JuridicYou`ve viewed 48 of 76217 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)