Product Details
Atunci când, cu mulți ani în urmă, am citit pentru prima oară romanul 1984 al lui George Orwell și, apoi, la puțin timp după aceea, Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley, m-am bucurat, printre altele, de imensa distanță care, în mintea mea naivă, mă separa de lumile distopice construite de cele două capodopere. Erau bucuria celui care revine la realitatea matinală după trezirea dintr-un coșmar chinuitor și ușurarea de a vedea, de pe malul unei realități digerabile, că ficțiunea hidoasă crescuse pe malul celălalt, peste o apă de netrecut. La adăpostul acestei distanțe, mi-am permis adesea tihna unor priviri contemplative asupra imediatului, debarasate de mari frământări și temeri, încărcate mai degrabă de nostalgie, introspecții și chiar poftă de umor. Am împachetat aceste priviri și gânduri în câteva texte din debutul prezentei colecții, pe post de introducere senină. Odată cu trecerea timpului însă, mi-am dat seama că, încet-încet, distanța dintre maluri începe să se micșoreze, iar relația dintre realitate și distopie tinde să capete aparența unei amicale, dar periculoase vecinătăți. Descoperirea acestei tot mai vizibile apropieri de planuri m-a pus în gardă, iar majoritatea articolelor aranjate cronologic în volumul de față sunt expresia unor autentice dezamăgiri, îngrijorări sau semnale de alarmă, după caz, asociate cu predilecție unor trimiteri comparative la universurile ficționale imaginate de Orwell și HuxleyUseful links
Carti Universul JuridicCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri Universul JuridicYou`ve viewed 48 of 76217 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)