• Acum ma inalt. Saga Cuceritorului Vol.2
Acum ma inalt. Saga Cuceritorului Vol.2

Acum ma inalt. Saga Cuceritorului Vol.2

23.38 lei

Description

După eșecul de a pune mâna pe tronul Valahiei, Lada Drăculea pornește să pedepsească pe oricine îndrăznește să i se pună de-a curmezișul în drumul ei presărat cu sânge. Plină de o furie arzătoare, străbate țara, însoțită de oamenii ei. Dar forța brută nu îi aduce Ladei ceea ce își dorește. Iar gândul la Mehmed, pe care îl poartă în adâncul inimii ei, continuă să o tulbure. Ceea ce îi trebuie Ladei sunt subtilitatea și priceperea fratelui ei Radu. Dar Mehmed l-a trimis la Constantinopol, căci dorește controlul asupra orașului, iar Radu a căpătat însărcinarea nedorită de spion dublu în spatele liniilor inamice. Pentru prima dată în viață, Radu refuză rugămințile neașteptate ale Ladei pentru ajutor. Împărțit între lealitatea față de credință, de otomani și de Mehmed, el știe că nu îi datorează nimic Ladei. Dacă ea moare, el nu și-o va ierta niciodată – dar dacă el nu izbândește în Constantinopol, oare Mehmed îl va ierta vreodată? În vreme ce națiunile se prăbușesc în jurul lor, frații Drăculea trebuie să ia o hotărâre: ce vor sacrifica pentru a-și împlini destinul

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer